ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

marți, 12 ianuarie 2016

CEAIUL PIEILOR ROȘII FOLOSIT PENTRU TRATAREA CANCERULUI
CEAIUL PIEILOR ROȘII FOLOSIT PENTRU TRATAREA CANCERULUI Lumea medicală este în continuă căitare a leacului pentru cancer, însă se pare că amerindienii au reușit să facă această decsoperire în urmă cu mult timp în urmă. Este vorba despre un ceai care combate nu doar celulele canceroase, dar chiar și simptomele provocate de SIDA.
Ceaiul Essiac este cunoscut pentru efectele pe care le are asupra unor boli care, în lumea medicală sunt catalogate drept incurabile. Acest ceai a devenit cunoscut mai întâi în Canada, în anii 20, fiind administrat prima dată de o asistentă medicală, Rene Caisse, pentru tratarea unor boli pe care, pe atunci, nici un alt medicament nu le putea trata.
Originile acestui ceai, ale ingredientelor sale și ale modului său de preparare vin de la vracii tribului Ojibway, un trib amerindian care trăia într-o zonă izolată din nordul Canadei. În ciuda acestor origini, numele ceiului vine de la anagrama numelui sorei medicale, care din Caisse a devenit Essiac. La acea vreme, conform site-ului healthyfoodhouse.com, sora Rene Caisse a tratat cu amestecul ei bolnavi aflaţi în fază terminală de cancer, pe care i-a internat într-o clinică deschisă în satul Bracebridge, la nord de Toronto.
Ingredientele ceaiului Essiac
Reţeta iniţială de Essiac conţinea între 6 și 8 plante medicinale, însă cel mai frecvent întâlnită este cea care conţine patru rădăcini, din care aceasta a fost făcută de vracii pieilor roșii, la început. Acestea sunt:
100 de grame de pudră de ulm alb
28 de grame de rădăcină de rubarbă turcească pistată
6 ceșcuţe și jumătate de rădăcină de brusture pisată
455 de grame de măcrișul iepurelui, praf
Din această cantitate de ingrediente obţineţi 7,5 litri de ceai.
Reţeta se prepară astfel: toate ingredientele trebuie să se amestece foarte bine înainte de a fi adăugate în apa pusă la fiert. Mixul de plante uscate trebuie păstrat în prealabil în borcan de sticlă, într-un loc întunecos. Dacă nu doriţi să faceţi de la început o cantitate atât de mare de ceai, folosiţi aproximativ 30 de grame de amestec de plante uscate la un litru de apă.
Plantele se vor fierbe foarte bine în apă, într-un vas fără capac, pentru 10-20 de minute. Acoperiţi lichidul cu un capac, după care lăsaţi-l să se odihnească peste noapte, pe aragaz. A doua zi încălziţi-l, după care lăsaţi-l din nou să se odihnească și, după ce s-a răcit, puneţi-l în comtainere de ceramică.
Pentru fiert trebuie folosită o oală de oţel inoxidabil sau fontă, iar pentru depozitarea conţinutului aveţi nevoie de vase de ceramică sau sticlă. Containerele trebuie, la rândul lor, depozitate într-un loc întunecos și răcoros. După ce aţi deschis un borcan, puneţi-l la frigider, iarv înainte să folosiţi conţinutul, încălziţi-l.
Dacă aveţi probleme cu sistemul imunitar beţi în jur de 60 de grame, iar în funcţie de severitatea bolii măriţi doza cu de până la trei ori zilnic.

Autor: Unica.ro
Sursa: www.unica.ro  Duminica, 10 Ianuarie 2016
Citeste despre: : sida ceaiul essiac tribul ojibway macrisul iepurelui

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu