ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

marți, 30 iunie 2015

Uleiul esenţial de lavandă, aliatul frumuseţii și al sănătăţii
Uleiul esenţial de lavandă, aliatul frumuseţii și al sănătăţii Lavanda este un ingredient de bază în produsele cosmetice, săpunuri, parfumuri, uleiuri și multe altele. Această plantă are o aromă dulce, proaspătă, cu proprietăţi calmante. De aceea, uleiul esenţial de levănţică este folosit în aromoterapie. Acesta eliberează stresul și starea de anxietate, este eficient pentru insomnie și chiar depresie.

Puţini cunosc faptul că uleiul esenţial de lavandă are proprietăţi antibacteriene și antiinflamatoare, care pot fi utilizate chiar și pe pielea iritată, arsuri minore și înţepături de insecte.

Lavanda este folosită si sub formă de ceai, preparat din frunze uscate. Studiile au arătat că lavanda are un efect benefic asupra rezistenţei la insulină și diabetulului, precum și pentru tulburările digestive, greaţă, flatulenţă și balonare.
Fiind unul dintre cele mai versatile uleiuri esenţiale, lavanda are multiple beneficii pentru sănătate! Iată câteva!
Elimină durerile de cap
Uleiul esenţial de lavandă are efect calmant și elimină durerile de cap provocate de acumularea de tensiune. Aplică câteva picături de ulei de lavandă în zona tâmplelor și masează ușor.

Combate insomnia și atenuează stările de nervozitate
Uleiul ei volatil îi asigură puteri miraculoase în combaterea insomniilor. Iar starea de calm și liniște pe care o induce lavanda se instalează aproape imediat, de la primele inspiraţii.

În plus, băile cu lavandă calmează nervii care apar odată cu sindromul premenstrual sau la menopauză.
Proprietăţile lavandei o fac de neînlocuit și în calmarea stărilor nervoase. Stările de isterie, depresia, durerile de cap dispar în scurt timp. Lavanda te ajută și când simţi că ai căzut în „butoiul cu melancolie“.
Calmează mușcăturile provocate de insecte
Lavanda luptă și împotriva înţepăturilor de insecte. Este de ajuns să aplici câteva cataplasme cu ulei de lavandă pentru tratarea înţepăturilor. În plus, uleiurile eterice îndepărtează insectele.

Vindecă arsurile solare
Diluează câteva picături de ulei de lavandă într-un spray cu apă și pulverizează amestecul pe zonele vătămate de mai multe ori pe zi.

Ameliorează problemele dermatologice
Uleiul esenţial de lavandă este folosit cu succes și în tratamentele cosmetice, fiind un ulei compatibil cu toate tipurile de piele. Folosită în măști și alte produse destinate îngrijirii pielii, lavanda diminuează ridurile și previne formarea altora, are un puternic efect cicatrizant asupra semnelor lăsate de acnee și atenuează simptomele psoriazisului.


Autor: Click sanatate
Sursa: www.clicksanatate.ro  Luni, 29 Iunie 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu