ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

miercuri, 4 iunie 2014

 Ceașca de sănătate: Hidromelul, o băutură milenară ne promite sănătate și tinereţe
Ceașca de sănătate: Hidromelul, o băutură milenară ne promite sănătate și tinereţe
Hidromelul, o băutură delicioasă, pe bază de miere polifloră de albine și polen, este un remediu străvechi renumit pentru efectul de reîntinerire.
Nu se cunoaște cu exactitate originea acestei licori miraculoase, dar popoarele din vechime recunoșteau calităţile excepţionale ale ingredientelor din care se prepară băutura zeilor, cum i se mai spune hidromelului.
Licoarea era preferată la ospeţele aristocraţilor din acele vremuri, dar era degustată cu poftă și de oamenii obișnuiţi din Europa până în Orient și în ţările Africii. În secolul al XV-lea, cronicarii străini care vizitau ?ările Românești scriau că localnicii consumau puţină apă goală; în schimb, aceștia preţuiau berea, vinul și mai ales miedul, recunoscut ca panaceu universal al Evului Mediu. Și hidromelul și-a păstrat renumele de panaceu și în secolele următoare.
Unii cercetători apreciază că această băutură slab alcoolizată, cu o aromă foarte plăcută, slab acidulată și energizantă, ar fi originară din Babilon. La vremea aceea, cu mai bine de 4000 de ani în urmă, se știa că hidromelul grăbește vindecarea rănilor, că este un leac pentru redobândirea poftei de mâncare și de viaţă, fiind un remediu dovedit contra sterilităţii și impotenţei.
Există și o altă opinie: alţi cercetători au ajuns la concluzia că hidromelul ar fi originar din India, iar vârsta lui depășește 6.000 de ani. De atunci, au beneficiat de puterile vindecătoare ale băuturii milenare mii și mii de persoane bolnave. În ţara noastră, băutura este cunoscută frecvent sub numele de mied, fiind apreciată ca un leac străvechi pentru numeroase suferinţe trupești și pentru păstrarea tinereţii.
Analizată cu aparatură modernă, s-a constatat că băutura este un cocteil de vitamine, de enzime și de hormoni naturali, ajutând la revigorarea activităţii hormonale și la reîntinerire. Toate aceste atuuri se datorează substanţelor active din compoziţia băuturii, „un valoros izvor de sănătate" : apa biologică și peste 400 de substanţe nutritive care păstrează trupul tânăr și sănătos. Printre acestea se numără : vitaminele C, A, D și K, complexul B ( în cantităţi semnificative), alături de minerale precum : potasiul, calciul, fosforul, magneziul, cromul și iodul.
Beneficiile hidromelului pentru sănătate
- Hidromelul este apreciat pentru calităţile lui energizante ;
- Licoarea stimulează circulaţia sanguină;
- Este de mare ajutor convalescenţilor și persoanelor care nu au poftă de mâncare ( se recomandă câte o jumătate de pahar de licoare cu 20 de minute înaintea fiecărei mese principale).
- Băutura este utilă femeilor care suferă de frigiditate, dar și bărbaţilor, în cazul impotenţei sexuale;
- Completează carenţele de minerale și de oligoelemente în cazul persoanelor anemice, deoarece elixirul are în compoziţie mineralele conţinute de cele două ingrediente: mierea și polenul (se bea câte o jumătate de litru de hidromel pe zi, iar cura durează 20 de zile).
- În cazul menopauzei premature, se recomandă o cură de 60 de zile cu hidromel; zilnic se bea câte un pahar de licoare pe stomacul gol, înaintea fiecărei mese principale.
Reţetele săptămânii
Hidromelul clasic
Cum se prepară, cum se administrează
Ingrediente: 1 litru de apă de izvor sau apă plată, 6-8 linguri de miere polifloră lichidă, o jumătate de linguriţă de polen
Preparare: Într-o sticlă de un litru se pune mierea și o jumătate de linguriţă de polen de albine. Peste cele două ingrediente se toarnă apa. Vasul se închide ermetic și se lasă la macerat, la temperatura camerei, timp de doua zile; în acest timp, vasul se agită de trei, patru ori pe zi.
Pentru efectele energizante, tonice și afrodisiace se consumă câte două-trei pahare pe zi, îndeosebi pe stomacul gol.
Hidromel cu fructe
Ingrediente: 1 kg fructe bine coapte (caise, cireșe amare, vișine) la 1 litru de apă și 300 g miere polifloră, o jumătate linguriţă cu polen.
Preparare: Fructele se fierb în apă; apoi aceasta se mai răcește până la 45 grade. După aceea, 1 kg de fructe zdrobite se pun într-o damigeană; peste acestea se adaugă trei litri de apă în care se dizolvă 900 g miere polifloră și polenul. Ingredientele se macerează timp de două luni la o temperatură de 20 de grade.
Pentru efectele tonice și energizante se consumă câte două pahare pe zi. Calitatea hidromelului crește în funcţie de vechime.


Autor: Click.ro
Sursa: www.click.ro  Miercuri, 4 Iunie 2014

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu