ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

marți, 6 august 2013

Leacuri miraculoase din adâncul mării

06 august 2013 | Elena Diaconu



Pe lângă faptul că au rol detoxifiant, remediile pe bază de alge, nămol ori săruri marine sunt un bun adjuvant în multe afecţiuni precum boli respiratorii, anemie şi reumatism. Noi îţi spunem cum să le prepari rapid, fără să-şi piardă din proprietăţi!
Algele marine sunt recomandate hipertensivilor
Adevărate comori, algele conţin nu mai puţin de 77 de minerale, vitamine (A, complexul B, C, D, E) şi clorofilă, substanţă cunoscută pentru efectele sale detoxifiante şi vitalizante. Datorită compoziţiei lor, algele marine sunt folosite atât pentru îngrijirea corporală (elimină toxinele şi catifelează pielea), cât şi pentru tratarea unor afecţiuni, printre care se numără anemia, constipaţia, astenia fizică şi intelectuală, hipertensiunea şi reumatismul. Nu în ultimul rând, algele stimulează metabolismul, reduc nivelul colesterolului din sânge şi întăresc sistemul imunitar.
Cum se folosesc
În scop terapeutic, se folosesc mai ales algele uscate, sub formă de pulbere fin măcinată (se obţine cu ajutorul râşniţei electrice). În cazul afecţiunilor interne,  ţine sub limbă câte 1-2 grame de pulbere, de trei-patru ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă. Pentru îngrijirea pielii, poţi opta pentru împachetările cu alge. Amestecă pulberea cu apă până obţii o pastă, după
care aplic-o pe zonele afectate şi împachetează-te cu  o folie de plastic. Lasă să acţioneze cel puţin 30 de minute.

Nămolul calmează durerile articulare
De mii de ani, nămolul este cunoscut pentru proprietăţile sale terapeutice. Principalul efect al acestuia constă în reducerea inflamaţiilor, fapt pentru care este indicat în tratamentele împotriva afecţiunilor articulare. De asemenea, cura cu nămol este recomandată şi în caz de stres, oboseală fizică, dureri de spate, celulită, riduri, acnee şi alte afecţiuni ale pielii.
Cum se foloseşte
Sub formă de comprese: Nămolul încălzit se aplică pe zonele cu probleme, după care se acoperă cu o ţesătură de bumbac şi, ulterior, cu o pătură de lână. Stai aşa 15-20 de minute zilnic, timp de şapte zile.
Băi cu nămol: Adaugă în apa din cadă două kilograme de nămol, amestec în care stai pentru început 10-15 minute. La următoarea cură, măreşte timpul cu încă 10 minute şi tot aşa până ajungi la 40-45 de minute.


Sărurile marine atenuează celulita
Sărurile marine nu doar că elimină durerile musculare şi reumatice, dar combat şi celulita, lăsând pielea catifelată. Totodată, acestea sunt ideale pentru orice tip de ten, deoarece înlătură celulele moarte şi impurităţile de la suprafaţa pielii.
Cum se folosesc
Pentru exfoliere, ai nevoie de două ceşti cu sare de mare şi un sfert de ceaşcă cu apă, ingrediente pe care le amesteci într-un bol până când obţii o pastă. Cu ajutorul acestui amestec, masează pielea cu mişcări circulare. Nu doar că vei obţine o piele fină, ci şi circulaţia sângelui se va îmbunătăţi. Baia cu săruri marine te remontează după o zi obositoare, dar acţionează şi la nivelul pielii şi al musculaturii. Adaugă în cadă un pumn de sare şi relaxează-te 10-15 minute. La sfârşit, clăteşte-te cu apă călduţă şi aplică o loţiune hidratantă, masându-ţi pielea cu blândeţe.
Profită şi de...
Apele sulfuroase, indicate în bolile respiratorii
Proprietăţile tămăduitoare ale apelor sulfuroase sunt cunoscute încă din cele mai vechi timpuri. Asta datorită conţinutului mare de sulf, un compus care se absoarbe în organism prin piele, pe cale digestivă şi prin plămâni. Acesta intensifică funcţiile de bază ale organismului, dilată vasele de sânge, reduce tensiunea arterială, elimină toxinele, ameliorează durerile articulare şi are efecte pozitive în  bolile respiratorii. Cura cu ape sulfuroase este recomandată şi în afecţiunile ginecologice, întrucât posedă efecte antiinflamatoare şi influenţează în mod favorabil glandele secretorii de la nivelul colului uterin.
Cum se folosesc
Cura cu ape sulfuroase (sub formă de băi) se stabilește în funcție de afecțiune. În general, rezultatele pozitive se văd după câteva zile, însă este de preferat să se urmeze un tratament mai lung, de cel puțin două săptămâni. Pentru început, se recomandă ședințe scurte (de 20-30 de minute), după care timpul crește treptat, până la 1-2 ore. De asemenea, apele sulfuroase pot fi folosite sub formă de irigații intra-vaginale, rectale și intestinale.
Unde se găsesc
Unele dintre cele mai importante surse de ape sulfuroase de la noi din ţară sunt în judeţul Dâmboviţa, la Pucioasa, pe valea Oltului - la Călimăneşti, Căciulata şi Cozia, şi la Herculane. Renumite sunt şi localităţile Băile Govora şi Harghita Băi, dar şi cele de pe litoral, Venus şi Mangalia.
Şi inhala­ţiile cu ape sulfuroase sunt be­nefice: umezesc căile respiratorii şi favorizează eliminarea secreţiilor bronşice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu