Varicele, boală chinuitoare. VEZI pe cine afectează și cum te poţi feri de această afecţiune |
![]() Prof. dr. Mircea Pătruţ, de la Centrul Medical Focus, vorbește despre cum se manifestă această afecţiune și care sunt persoanele cel mai des afectate. Varicele sunt vene superficiale, aflate în zona membrelor inferioare, care se dilată în mod exagerat, oferind piciorului un aspect inestetic, precizează medicul. Principalele cinci cauze care duc la apariţia varicelor potrivit specialiștilor sunt: Tromboflebita superficială. Aceasta afectează venele de la suprafaţa pielii, cel mai adesea la nivelul gambelor, dar poate afecta și venele membrului superior. Aceasta este identificată prin apariţia unui cheag sanguin la nivelul venelor ce duce la îngroșarea vizibilă a acestora. Tromboflebita superficială apare în timpul sarcinii, în urma unui zbor cu avionul sau atunci când o persoană stă o perioadă lungă de timp imobilizată la pat sau în scaun cu rotile. Sarcina. În perioada sarcinii, datorită dublării volumului sanguin precum și a faptului că femeia gravidă începe să câștige kilograme în plus, venele încep să fie suprasolicitate și astfel apar varicele. În această situaţie, sângele, în loc să se întoarcă la inimă, stagnează. ”Modificările hormonale din perioada de sarcină, de fapt, progesteronul, este cel care determină relaxarea pereţilor venelor, făcându-i mult mai vulnerabili”, spune medicul. Tumora abdominală sau fibromul uterin. Fibromul uterin reprezintă o masă celulară care apare sub forma unei excrescenţe benigne la nivelul uterului femeilor aflate la o vârstă reproductivă. Acesta se poate dezvolta în interiorul cavităţii uterine, la exteriorul uterului sau în grosimea peretelui acestuia. În plus, hormonii secretaţi de corpul femeii, estrogenii și progesteronul, determină creșterea fibromului. Deficienţa ereditară în structura ţesutului conjunctiv. Deficienţa ereditară în structura ţesutului conjunctiv al organismului provoacă apariţia varicelor. Astfel, structura valvulelor venelor predispuse la insuficienţă valvulară, urmată de reîntoarcerea și stagnarea sângelui la nivelul membrelor pelvine, duce la apariţia varicelor. Această deficienţă a ţesutului conjunctiv predispune și la apariţia herniilor abdominale, a piciorului plat sau a hemoroizilor, afecţiuni ce sunt frecvent asociate varicelor Profesia. Varicele, în cele mai multe dintre situaţii, sunt o boală profesională, ce afectează persoanele care sunt nevoite să petreacă mult timp în picioare la locul de muncă (stomatologi, chelneri, frizeri etc.). Efectele bolii varicoase pot fi stopate prin purtarea ciorapilor elastici compresivi pe tot parcursul sarcinii și prin evitarea statului în picioare o perioadă lungă de timp, spune prof. dr. Mircea Pătruţ. Dacă apar simptome, acestea tind să fie ușoare, o senzaţie de arsură sau de greutate în picioare, mai amplificată în cursul zilei sau după perioade îndelungate de stat în picioare sau pe scaun. De asemenea, poate apărea o inflamaţie ușoară, de obicei doar la nivelul piciorului și al gleznei sau mâncărime la nivelul pielii de deasupra varicelor. În aceste condiţii, medicamente tonice care ajută la întărirea pereţilor venelor sau chiar și orice tip de activitate fizică au un efect benefic asupra picioarelor. |
Autor: Evenimentul Zilei Sursa: www.evz.ro Duminica, 12 August 2012 |
duminică, 12 august 2012
Varicele, boală chinuitoare. VEZI pe cine afectează și cum te poţi feri de această afecţiune
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu