ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

duminică, 1 ianuarie 2012

Ce alimente te ajută să alungi somnul în noaptea de Revelion
Ce alimente te ajută să alungi somnul în noaptea de Revelion Lipsa de energie în noaptea de Revelion poate fi o adevărată problemă, în special dacă te-ai hotărât să participi la o petrecere. Pentru a nu risca să te ia somnul și să ratezi toată distracţia, consumă cât mai multe fructe energizante, precum arahide sau migdale.

Arahidele sunt puternic energizante, 100 g de produs uscat dezvoltând în organism, prin metabolizare, circa 650 de calorii. Acestea conţin multe substanţe azotate (până la 49% din greutatea lor), materii grase constituite în principal dintr-un ulei comestibil, format din acizi grași nesaturaţi și substanţe glucidice (din care amidon până la 20%). Toate aceste substanţe reprezentate cantitativ în procente mari sunt responsabile de valoarea energetică foarte ridicată a alunelor.
Alunele au efect nutritiv și energetic care le recomandă în astenii și în surmenaj fizic, pentru copii și pentru sportivii care fac eforturi fizice mari, precum și pentru cei de vârsta a treia, în special în sau după afecţiuni epuizante. Și aluna de pădure este foarte bogată în substanţe grase (mai mult de 50% din greutatea fructului uscat), substanţe azotate în cantitate mare, săruri minerale de calciu, fosfor, magneziu, potasiu, sulf, clor, sodiu, fier și cupru, iar ca vitamine, pe cele liposolubile și vitaminele B.Un alt fruct energizant este migdala dulce (Prunus dulcis), a cărui valoare calorică este de aproximativ 650 de calorii (fruct uscat).
Migdalele conţin o mare cantitate de vitamine A și B, fermenţi, săruri de potasiu, săruri minerale de calciu, fosfor, fier etc., o enzimă (emulsina), substanţe glucidice (zaharoase) în procentaj ridicat și sunt foarte bune surse de energie.
PONT
Încearcă totuși să nu consumi foarte multe arahide, migdale sau alune, pentru că vei lua în greutate.
Amestecă fructele uscate cu miere
Valoarea energetică a fructelor uscate este de aproape 700 de calorii. De menoeionat faptul că prin amestecarea acestor fructe cu miere crește valoarea lor energizantă.
Alte 5 trucuri cu care vei învinge oboseala
1. Dormi în timpul zilei. Somnul în timpul zilei, o metodă veche și recomandată frecvent, te va ajuta să faci faţă mai ușor oboselii. 2. Ieși la aer curat. O bună metodă de înviorare este aceea de a ieși în aerul rece. Frigul te va trezi instantaneu. 3. Dansează. Fă mișcare! Nu ezita să dansezi, îţi va pune sângele în mișcare.
4. Consumă băuturi reci. Bea sucuri, vin sau cocktailuri reci, care să te menţină trează până după miezul nopţii sau chiar până spre dimineaţă. Așadar, indiferent care este băutura ta preferată, consum-o rece.
Mai mult: Ce alimente te ajută să alungi somnul în noaptea de Revelion | Migdalele și alunele îţi dau energie - Sfaturi | Libertatea.ro


Autor: Libertatea
Sursa: www.libertatea.ro  Sambata, 31 Decembrie 2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu