ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

miercuri, 13 iulie 2011

Dragostea funcţionează ca un analgezic

 Dragostea funcţionează ca un analgezic
Dragostea funcţionează ca un analgezic
Dragostea adevărată relaxează scoarţa cerebrală și vă poate scăpa de dureri, potrivit noilor descoperiri ale cercetătorilor americani.
Mai exact, testele realizate pe 17 femei au arătat că prezenţa unei persoane iubite sau chiar o simplă fotografie cu aceasta le-a făcut să resimtă mai puţină durere atunci când au fost supuse unor intervenţii dureroase. În schimb, nivelul lor de disconfort a fost mai mare atunci când au privit poze cu păienjeni, obiecte sau străini.
„Dacă sunteţi o persoană afectată de dureri  sau dacă vă pregătiţi pentru o procedură dureroasă și sunteţi cu o persoană iubită sau aveţi o fotografie a unei persoane dragi puteţi reduce nivelul durerii", a explicat Naomi Eisenberger, coordonatoarea studiului, citată de „The Daily Mail". Studiul demonstrează că, în cazul femeilor implicate într-o relaţie de lungă durată, sprijinul partenerului intensifică activitatea din zona cortexului prefrontal a creierului asociată cu senzaţia de siguranţă. Aceeași zonă este capabilă să inhibe frica și anxietatea.

De asemenea, s-a descoperit că zona din creier responsabilă cu reacţiile la stres a fost mai puţin activă atunci când femeile priveau fotografii cu partenerul lor sau când erau ţinute de mână de el. „Acest lucru arată cât de puternic este efectul pe care îl are persoana iubită asupra noastră. Putem resimţi mai puţină durere  chiar și prin simplul fapt că privim poze cu cei dragi sau ne amintim de ei. În schimb, imaginile cu șerpi și păienjeni au produs un efect opus, tocmai pentru că aceștia ameninţă supravieţuirea noastră", a explicat specialistul.

Autor: Adevarul
Sursa: www.adevarul.ro  Marti, 12 Iulie 2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu