| Lista alimentelor care nu trebuie să-ţi lipsească de pe masă atunci când ești la cură de slăbire |
Consumul de alimente sănătoase în cantităţi mari este estenţial atunci când vine vorba de menţinerea în formă. Aceasta este concluzia oamenilor de știinţă de la Harvard School of Public Health, informează bbc.co.uk.Echipa de cercetători americani a constatat că persoanele care au mâncat alimente bogate în fibre, precum alunele, fructele, iaurtul și legumele, au pierdut în greutate. Experţii susţin că includerea în dieta zilnică a acestor alimente lasă mai puţin loc pentru produsele bogate în grăsimi, responsabile de luarea în greutate. Cercetarea, realizată pe un eșantion de 120.000 de persoane, a fost publicată în Jurnalul de Medicină din New England. Participanţii la studiu au fost monitorizaţi pe durata a 20 de ani. În această perioadă, experţii au constatat că alimentele asociate cu o creștere mare în greutate au fost cartofii prăjiţi. O porţie mare consumată zilnic a crescut greutatea unei persoane cu peste 1,3 kg în patru ani. Rezultate similare au fost observate la oameni care au consumat porţii mari de băuturi cu îndulcitori și preparate din carne. Oricum, aceste persoane au slăbit odată cu includerea în regimul zilnic a iaurtului, a legumelor, a fructelor sau a cerealelor integrale. De exemplu, includerea unui iaurt în plus pe zi a dus la o scădere în greutate de aproximativ 0,37 kilograme, iar în cazul legumelor, scăderea înregistrată a fost de 0,1 kilograme, într-un timp relativ scurt. Dariush Mozaffarian, profesor la Harvard și autorul principal al studiului, a explicat fenomenul. "Asocierile inverse cu creșterea în greutate sugerează că o cantitate mai mare de astfel de produse reduce nevoia de a ingera alte alimente care prezintă mai multe calorii, scăzând astfel cantitatea totală de energie consumată. Alimentele bogate în fibre și digerarea lentă a acestora măresc senzaţia de saţietate, iar consumarea lor în cantităţi mai mari anulează nevoia de a consuma alte produse, cum ar fi cele procesate", a precizat autorul studiului. |
| Autor: Gandul Sursa: www.gandul.info Miercuri, 29 Iunie 2011 |
joi, 30 iunie 2011
Lista alimentelor care nu trebuie să-ţi lipsească de pe masă atunci când ești la cură de slăbire
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Consumul de alimente sănătoase în cantităţi mari este estenţial atunci când vine vorba de menţinerea în formă. Aceasta este concluzia oamenilor de știinţă de la Harvard School of Public Health, informează bbc.co.uk.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu