A devenit aproape o modă printre adolescenţi şi chiar pentru unele persoane mai în vârstă să se jure pe părinţi, pe suflet şi pe viaţa lor că spun adevărul, că vor face un anumit lucru sau că vor respecta o anume promisiune. Unii aruncă aceste jurăminte aproape mecanic, fără să-şi dea seama că ele pot deveni în timp, la un moment dat, dăunătoare stării lor psihice şi sufleteşti.
În psihologie există o cazuistică destul de consistentă legată de jurămintele false, nerealizarea unor astfel de jurăminte, chiar şi spuse aiurea, la întâmplare, ajungând o grea apăsare pentru conştiinţa multor oameni. "Foarte grav este mai ales pentru cei care conştientizează profund aceste jurăminte şi au regrete de mare intensitate abia după ce le-au făcut şi nu s-au ţinut de cuvânt sau au minţit. Cu timpul, conştientizarea jurămintelor false poate măcina psihicul şi sufletul omului. O nereuşită a unui astfel de joc riscant, în care unii oameni pun pe masă tot ce au ei mai de preţ, chiar existenţa lor, îi poate zdruncina atât psihic cât şi fizic. Dar, în acelaşi mare pericol sunt şi cei care nu realizează pe moment ceea ce fac. Obişnuinţa unor jurăminte false, aparent banale, se înmagazinează în subconştient fără să ne dăm seama, iar când acesta se deschide apar remuşcări peste care este greu de trecut. Desigur, expuse la îmbolnăvire în urma unor jurăminte false sau care nu sunt respectate sunt persoanele labile psihic, dar şi un om perfect sănătos poate fi afectat. Cu atât mai mult cu cât mintea acestuia este mai sugestibilă decât la ceilalţi", ne-a spus dl Ioan Gotcă, psiholog în cadrul Laboratorului de Sănătate Mintală din Iaşi.
O altă viziune asupra acestor jurăminte o are religia. Nu de puţine ori, jurămintele se fac pe cele sfinte. Preoţii spun că jurămintele mincinoase sunt păcate mai mari decât înjurăturile. "Jurământul este o atitudine limită a omului care cheamă ca martor al său pe Dumnezeu. De aceea, jurământul trebuie privit cu o maximă seriozitate de către cel care recurge la el, pentru că Dumnezeu nu se lasă batjocorit, chiar dacă omul respectiv este sau nu este credincios. Cel care jură fals încalcă porunca a treia din Decalog: "Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert!". Biserica nu interzice jurământul, însăşi marea taină a cununiei fiind un jurământ însă recomandă ca acesta să nu fie tratat cu uşurinţă, ca un lucru banal, ca şi cum Dumnezeu ar trebui să fie martor la toate capriciile trecătoare ale oamenilor. Banalizarea jurământului sau, şi mai grav, folosirea lui împotriva adevărului, reprezintă păcate grele, care aduc tulburări sufleteşti şi necazuri în viaţa celui ce se jură în acest mod şi, de multe ori, chiar a apropiaţilor acestuia, rude sau prieteni", ne-a spus preotul Nicolae Dascălu, consilier al Patriarhiei Române.
sursa; evenimentul.ro 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu