ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

vineri, 11 februarie 2011

Buna funcţionare a corpului viu depinde de suflet

Buna funcţionare a corpului viu depinde de suflet

Cu toate că trăim vremuri în care, săptămânal, medicina ne surprinde cu rezultatele miraculoase, se aud multe voci care nu consideră aceste rezultate satisfăcătoare. Numărul persoanelor care se adresează medicinei naturiste sau specialiştilor în homeopatie creşte din ce în ce mai mult. Ar putea fi de vină costurile ridicate ale medicamentelor... "În medicina academică se neglijează omul ca fiinţă şi cred că medicina însăşi a devenit acum adevăratul bolnav. Ştim că simptomele nu sunt altceva decât semnale şi nimeni nu poate fi vindecat prin tratarea simptomelor. Ar trebui să se înţeleagă că buna funcţionare a corpului viu depinde de cele două calităţi pe care le numim suflet (conştient) şi viaţă (spirit). Funcţionarea corpului în ansamblu depinde de acele informaţii care pleacă din conştient. După o combinaţie armonioasă se naşte ceea ce numim sănătate. Este greşit să afirmăm că bolnav este corpul, pentru că boala se dezvoltă în suflet, în conştient", ne-a spus Deri Zsuzsanna, parapsiholog, terapeut NLP, membru al Asociaţiei Naţionale pentru Terapii Complementare din România (ANATECOR).
De pe vremea lui Hipocrate, spune dna Deri, medicina nu face altceva decât să convingă bolnavii de simptomele bolii, că boala este jocul întâmplării, iar cauzele trebuie căutate în procesele funcţionale: "Problema medicinei de astăzi este că a ajuns prea preocupată de simptome, omul nefiind privit ca un întreg, cu trup şi suflet, fiind studiat doar pe componente". Singura medicină care poate ajuta omul să revină la starea de sănătate este, în viziunea dnei Deri, medicina holistică, singura formă de tratament care priveşte omul în ansamblu, ca un întreg format din trup şi din suflet.
sursa; evenimentul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu