ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

miercuri, 20 mai 2015

Mierea şi scorţişoara vă ajută să slăbiţi 2 kilograme săptămânal fără să faceţi schimbări în alimentaţie şi vă feresc de boli

Folosite separat, atât mierea, cât şi scorţişoara au proprietăţi uimitoare, datorită multitudinii de elemente pe care le conţine fiecare: vitamine, substanţe minerale, zaharuri, enzime, acizi organici, antioxidanţi. Combinarea lor este, însă mai eficientă.
Avantajul acestei diete este că veţi pierde aproximativ 2 kilograme săptămânal, în special din zona abdomenului, fără a vă modifica regimul alimentar.
În plus, adepţii dietei susţin că această combinaţie ajută la prevenirea cancerului şi a afecţiunilor inimii şi că reglează funcţiile sistemului digestiv. De asemenea, scorţişoara acţionează asupra zahărului din sânge, contribuind la eliminarea lui înainte de a fi transformat în grăsime.


Primul pas constă în amestecarea unei linguriţe cu miere şi o jumătate de linguriţă cu scorţişoară pulbere, proaspătă, într-un recipient, după care se pune aproximativ o cană cu apă peste cele două ingrediente. Apoi, amestecul se fierbe, iar după ce dă în clocot luaţi vasul de pe foc şi acoperiţi-l. Când lichidul se răceşte, separaţi conţinutul în două părţi egale. Îl puteţi îndulci cu miere înainte de a-l servi.
Consumaţi prima parte din acest amestec dimineaţa, pe stomacul gol, iar a doua parte seara, înainte de culcare.

Cura poate fi ţinută două săptămâni, dar dacă vreţi să slăbiţi mai mult o puteţi relua după o lună.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu