ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

miercuri, 20 mai 2015

Două metode simple și eficiente prin care vă mențineți creierul în formă cât mai mult timp

Persoanele în vârstă care dorm între șase și opt ore pe noapte și continuă să aibă activități intelectuale păstrează o mai bună sănătate intelectuală, arată un studiu desfășurat de Universitatea Cardenal Herrera din Valencia (Spania) în rândul a 245 persoane peste 65 de ani. Potrivit autorilor cercetării, somnul suficient și cititul sunt indispensabile în menținerea sănătății mentale.
Dintre vârstnicii studiați de cercetătorii spanioli, 12% sufereau de tulburări cognitive (boala Alzheimer sau alte forme de demență). Oamenii de știință au constatat că cei care dormeau prea mult sau insuficient (peste opt ore sau sub șase ore) și care nu aveau nicio activitate intelectuală riscau mai mult să dezvolte tulburări cognitive. Astfel, persoanele care au recunoscut că nu citesc deloc riscau de 3,7 ori mai mult să aibă o tulburare cognitivă față de cele care citeau mult, în timp ce vârstnicii care citeau ocazional prezentau un risc de 2,5 ori mai mare decât amatorii de lectură.
În privința celor care dormeau prea mult sau insuficient, riscul de a înregistra tulburări cerebrale era de 2,6 ori mai mare decât la cei care dormeau între șase și opt ore pe noapte.


Un somn bun nu înseamnă însă unul cu somnifere. Potrivit altui studiu, realizat recent, consumul de tranchilizante și somnifere cu benzodiazepine ar favoriza dezvoltarea bolii Alzheimer.
În prezent, circa 44 milioane de persoane din toată lumea suferă de pierderea importantă a capacităților cognitive, iar numărul lor urmează să crească de trei ori până în 2050.
Doctorul zilei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu