Îți plac sucurile acidulate? Iată ce greșeală faci la fiecare înghițitură
|
Dacă o masă copioasă se încheie
mereu cu un suc acidulat, s-ar putea să ai o problemă. Un grup de
cercetători americani a descoperit posibilitatea unei legături între
prezenţa unor markeri genetici de un anumit tip şi riscul de obezitate
produs de consumul băuturilor carbogazoase.
Anumiţi markeri genetici ar putea explica de ce
unii consumatori de băuturi carbogazoase sau alte băuturi îndulcite
artificial sunt mai predispuşi la obezitate decât alţii, informează
site-ul postului american de televiziune Fox News, citat de Mediafax.În cadrul unui nou studiu descris în The New England Journal of Medicine, participanţii care au în ADN aceşti markeri într-o cantitate mai mare decât alţii au reieşit ca fiind supuşi unui risc mai ridicat de obezitate. În plus, cu cât au băut mai multe băuturi cu îndulcitori, cu atât a crescut şi diferenţa între cele două grupuri în ceea ce priveşte riscul de obezitate.
„Datele noastre sugerează că factorii genetici şi de mediu ar putea avea un efect combinat asupra riscului de obezitate. În cazul celor care au deja un risc genetic ridicat, riscul de obezitate ar putea fi diminuat prin alegerea unor băuturi mai sănătoase", a spus un cercetător din cadrul studiului, Lu Qi, profesor asistent la Şcoala Harvard de Sănătate Publică.
„Descoperirile atrag atenţia asupra nevoii de a testa nişte metode de intervenţii care să reducă aportul de băuturi dulci şi care să servească drept mijloc de reducere a riscului de obezitate şi de boli conexe", au scris cercetătorii în numărul din 21 septembrie al revistei New England Journal of Medicine.
Băuturile îndulcite contribuie, cel mai probabil, la obezitate pentru că au un nivel ridicat de calorii, dar nu satisfac apetitul, motiv pentru care, de multe ori, oamenii nu reduc aportul de calorii din mâncare, pentru a compensa cu cele pe care le consumă în formă lichidă.
sursa; adevarul,ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu