ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

luni, 18 iunie 2012

10 produse care înlocuiesc cafeaua

Aburindă şi întunecată, dulce sau mai puţin dulce, aroma şi gustul ei inconfundabil şi atât de bine cunoscut, ne trezesc cu fiecare înghiţitură, pentru o nouă zi. Dar, consumată în cantităţi mari cafeaua poate face rău. Iată ce alternative există pentru această băutură revigorantă care îţi stimulează întreaga zi.


1. CEAI VERDE. Încearcă să înlocuieşti cafeaua cu ceai verde. Acest ceai conţine mai puţină cofeină decât cafeaua, însă suficientă pentru a te revigora la dimineaţa. Aceasta băutură conţine şi antioxidanţi puternici, care protejează organismul de numeroase afecţiuni. În plus, ceaiul verde ajută şi la eliminarea kilogramelor în plus.
2. CICOARE. Are un gust asemănător cu cel al cafelei. Îşi dă energie şi stimulează activitate intelectuală. Considerată a fi înlocuitorul tradiţional al acesteia, cicoarea are efecte excelente fără a conţine cofeină. Diminuează stările de somnolenţă, digestia şi pancreasul. Cicoarea creşte pofta de mâncare, stimulează secretia şi eliminarea bilei, curăţă sângele. Are efecte de stimulare a sistemului nervos şi a activitatii cerebrale.
3. SUC DIN GRÂU VERDE. Această băutură este un energizant natural şi conţine extrem de multe de vitamine, minerale şi alţi nutrienţi benefici, acţionând ca un supliment de multivitamine. Poate avea un gust neplăcut, dar este o băutură foarte puternică, care îţi oferă energie pe tot parcursul zilei. Este uşor de digerat fiind rapid asimilată de organism.
4. ORZ. Cunoscut pentru calităţile sale revigorante, este un tonic general al organismului. Prăjit şi apoi râşnit, orzul dă o cafea care se găseşte în comert şi poate fi băută şi de copii.
5. CEAI DE GINSENG. Acest ceai are un gust uşor înţepător, însă poate fi îndulcit cu o linguriţă de miere. Ceaiul de ginseng te energizează şi stimulează concentraţia şi memoria, eliminând oboseala.
6. PUDRĂ DE CAROB. Similară cu cacaoa, această pudră este un produs natural dulce, care poate fi consumat dimineaţa. Se poate consuma cu lapte şi miere. Stimulează întreg organismul şi reduce pofta de mâncare.
7. SUC DE RODIE. Dulce-acrişor, sucul de rodie este o băutură energizantă extrem de delicioasă, care poate fi uşor inclusă în alimentaţia zilnică. Sucul de rodie conţine cantităţi mari de antioxidanţi şi substanţe energizante.
8. CEAI DE MENTĂ. Împrospătează respiraţia şi calmează stomacul după mese. Te energizează imediat dând o senzaţie de răcoare.
9. CIOCOLATĂ CALDĂ. Este o băutură fierbinte pe bază de pudră de cacao. Ciocolata conţine o cantitate mică de cofeină, ceea ce stimulează întreg organismul. Conţine şi cantităţi mari de antioxidanţi care protejează organismul.
10. CAFEA OSHAWA. Pe o tablă încinsă se prăjesc o lingură de boabe de năut, una de boabe de orz, una de boabe de fasole. După ce se macină, se amestecă cu cicoare prajită şi macinată, 3 linguri. La o ceşcuţă de apă clocotită se pun 1-2 linguriţe şi se fierb 3-5 minute.

Mai mult: 10 produse care înlocuiesc cafeaua - Sănătate | Libertatea.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu