Leacurile naturii pentru ficat și bilă |
Răsfăţul culinar te poate duce spre o colică biliară, afecţiune
des întâlnită după Sărbători. Iată câteva remedii care drenează bila și
ficatul!
Salatele cu maioneză, smântâna, sarmalele și ouăle sunt alimente grele pentru bila și ficatul tău.
De aceea, e bine să le consumi cu măsură și să apelezi la câteva remedii cu efect drenant.
Stările de greaţă, balonarea și durerile acute în partea dreaptă a stomacului anunţă o criză.
Așa că este mai ușor să previi toate acestea, apelând la minunatele leacuri pe care natura ţi le pune la dispoziţie.
Păpădia are efect drenant
Durerile provocate de o bilă leneșă se ameliorează cu un ceai din frunze proaspete de păpădie.
Ele conţin o serie de substanţe drenante și-ţi protejează ficatul.
Prepari infuzia dintr-o mână de plantă proaspătă la jumătate de litru
de apă și bei 3 căni cu ceai pe zi, începând de dimineaţă, pe stomacul
gol.
Același efect îl are tinctura din rădăcină de păpădie, 15-20 de picături pe zi.
Uleiurile volatile calmează criza de bilă
Există o serie de uleiuri volatile care-ţi pot fi de mare ajutor într-o criză de bilă.
Iată un mix calmant din: ulei volatil de mentă (5 g), ulei volatil de brad (5 g) și ulei de măsline (75 g).
Iei de 3 ori pe zi câte 5 picături pe zahăr sau pe o bucăţică de miez de pâine, cu 15 minute înainte de masă.
Efectul? Descongestionează secreţiile biliare și alină durerile intestinale.
Vinul de rostopască regenerează ficatul
Leac străvechi, vinul din rădăcină de rostopască este recomandat și
astăzi de fitoterapeuţi în cazul disconfortului biliar și hepatic.
Se prepară din 30 g de rădăcină proaspătă de rostopască dată în prealabil pe răzătoare și 2 căni cu vin alb.
Lași amestecul la macerat 1-2 ore și bei câte un păhărel zilnic, dimineaţa.
Mai poţi prepara o infuzie în vin, din 4 linguri de plantă uscată la un litru de vin clocotit.
Lași la infuzat o zi și iei câte 3 linguri înainte de mesele principale ale zilei.
Atenţie! Rostopasca este contraindicată în timpul sarcinii.
Pelinul este detoxifiant
După o perioadă în care ficatul a fost pus la încercare de consumul
excesiv de alimente grase, poţi ţine o cură de detoxifiere cu ceai de
pelin, timp de 9 zile (nu se prelungește mult timp deoarece provoacă
tulburări digestive si nervoase).
Infuzia se prepară dintr-un vârf de cuţit de plantă la o cană cu apă clocotită.
Bei de trei ori pe zi, în trei reprize înaintea meselor principale.
Ceaiul este foarte amar și se îndulcește cu miere.
Tratament „de urgenţă“
Dacă ai mâncat prea mult și ai stări de vomă, atunci poţi lua un
amestec de tincturi care acţionează rapid în mai puţin de 30 de minute.
Pentru prepararea lui, ai nevoie de tinctură de anghinare, de cicoare, ţintaură, păpădie, rostopască și de genţiană.
Licoarea obţinută se pune într-o sticlă închisă la culoare și se păstrează la frigider.
Iei câte o lingură cu o jumătate de pahar cu apă, după mesele principale ale zilei.
Alungă eficient disconfortul gastric și ameliorează crizele biliare.
|
Autor: Click Sanatate Sursa: www.clickpentrufemei.ro Duminica, 22 Aprilie 2012 |
luni, 23 aprilie 2012
Leacurile naturii pentru ficat și bilă
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu