ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

sâmbătă, 2 aprilie 2011

Ce trebuie să ştii despre laxative

Ce trebuie să ştii despre laxative

1 aprilie 2011, 17:07 |  Autor: Alina Boghiceanu | 257 afişări
Deşi sunt adesea confundate cu purgativele (irită intestinul), laxativele au un efect mai blând decât acestea şi, prin urmare, sunt mai uşor tolerate de organism.
În prezent, în farmacii se comercializează patru tipuri de laxative. Cel mai des utilizate sunt aşa-numitele laxative de volum (de exemplu, Metamucil, Citrucel), care au în compoziţie, printre altele, seminţe de psyllium (conţin fibre care uşurează tranzitul intestinal). Un alt tip de laxative sunt cele lubrifiante (de exemplu, uleiul de parafină), care înmoaie scaunele şi, totodată, facilitează eliminarea lor. Alte două tipuri de laxa­tive sunt cele stimulante şi cele osmotice (cu efect rapid), cum ­este sorbitolul.
Pot crea un cerc vicios
Laxativele au rolul de a goli instantaneu intestinul de conţinut şi, prin urmare, pentru apariţia spontană a unui nou scaun, ­este nevoie de un timp mai îndelungat ­decât în mod obişnuit. În general, această pe­rioadă este percepută de bolnav ca un nou episod de constipaţie, ceea ce determină administrarea unei noi doze de medicament care, la rândul ei, să elimine rapid conţinutul din intestin. Şi, în acest fel, fenomenul se autoîntreţine, iar persoana devine un consumator asiduu de astfel de medicamente.Pe termen lung, laxativele nu reuşesc să stimuleze eficient peristaltismul intestinal.
Există risc de deshidratare
Unele persoane obişnuiesc să apeleze la laxative pentru a pierde rapid în greutate. Potrivit medicilor, această „metodă de slăbire" poate fi periculoasă, deoarece  laxativele stimulează eliminarea conţinutului colonului care, în cele mai multe cazuri, este însoţită de diaree. Implicit, se pierde şi o cantitate mare de apă, ceea ce creşte riscul de deshidratare.
Specialistul nostru
Prof. dr. Ioan Fulga
Şeful Catedrei de Farmacologie
UMF „Carol Davila"
Dependenţa de laxative nu are absolut nimic în comun cu toxicomania şi cu dependenţa de droguri sau, eventual, de produse etnobotanice. Laxativele nu produc nici dependenţă psihică (nu produc efecte percepute de utilizator ca favorabile şi pe care doreşte să le experimenteze mereu), nu produc nici dependenţă fizică (sindrom de abstinenţă la oprirea bruscă a tratamentului), nici psihotoxicitate (halucinaţii).
sursa; adevarul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu