ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

sâmbătă, 2 aprilie 2011

O enzimă promite tinereţe fără bătrâneţe

O enzimă promite tinereţe fără bătrâneţe

1 aprilie 2011, 16:37 |  Autor: Adina Radu | 117 afişări
Cercetătorii americani sunt la un pas de a crea elixirul tinereţii veşnice, după ce au descoperit o enzimă care opreşte procesele de degradare celulară şi îmbătrânirea organismului. 
Un studiu realizat la Universitatea din Wisconsin-Madison (SUA) arată că o enzimă numită Sirt3 (sirtuină 3) ar putea fi cheia producerii unui remediu care combate degradarea celulară şi, implicit,  întârzie îmbătrânirea organismului. Specialiştii şi-au bazat cercetarea pe teoriile anterioare, conform cărora reducerea aportului caloric zilnic poate încetini semnificativ procesele de îmbătrânire şi contribuie la menţinerea unei stări mai bune de sănătate până la o vârstă înaintată. Astfel, ei au descoperit pentru prima dată mecanismul prin care dieta influenţează „moartea" celulară.

Puţine calorii, multe enzime antiîmbătrânire
Studiul a fost realizat pe şoareci de laborator care-şi pierduseră auzul din cauza vârstei înaintate. Cercetătorii şi-au concentrat atenţia asupra mitocondriilor, structuri generatoare de energie, ce se găsesc în interiorul celulelor şi care sunt, în acelaşi timp, sursele unor forme agresive de oxigen, cunoscute sub denumirea de radicali liberi. Aceste molecule oxidează celulele, grăbesc degradarea lor şi determină apariţia semnelor de îmbătrânire, precum ridarea, uscarea şi pierderea elasticităţii pielii, scăderea auzului, reducerea mobilităţii articulaţiilor şi acuităţii vizuale.

Specialiştii au observat că restricţionarea aportului caloric duce la creşterea nivelului de enzime Sirt3 în organism, ceea ce determină scăderea cantităţii radicalilor liberi produşi de mitocondrii. De asemenea, în categoria generatorilor de radicali liberi intră fumatul, expunerea exagerată la soare, consumul de alimente prăjite, infecţiile şi stresul. Totuşi, aceştia pot fi neutralizaţi prin consumul de legume cu frunze verzi şi de cereale integrale, datorită conţinutului bogat în antioxidanţi.

Leacul longevităţii, sub formă de pastile
Sirt 3, enzima care întârzie degradarea celulară


Sirt3 este una dintre cele şapte enzime care aparţin familiei sirtuinelor, ce au un impact major asupra fiziologiei celulare. Specialiştii spun că această descoperire ar putea sta la baza creării unor pastile împotriva îmbătrânirii. Implicit, un astfel de tratament ar putea contribui şi la creşterea speranţei de viaţă, susţin cercetătorii. Mai mult decât atât, terapiile antiaging ale viitorului ar putea include şi proteina Sirt1, descoperită de oamenii de ştiinţă americani în urmă cu 10 ani. Aceasta acţionează la repararea ­ADN-ului celulelor degradate, prelungind astfel viaţa.

Telomeraza reîntinereşte organele

În urma unui studiu realizat la Institutul de Cancer din Boston (SUA), cercetătorii au descoperit că organele cobailor pot fi reîntinerite prin reactivarea unei enzime responsabile cu menţinerea ADN-ului intact: telomeraza. Aceasta este capabilă să repare extremităţile cromozomilor (telomerii), care, pe măsură ce îmbătrânim, se uzează, ceea ce duce la degradarea celulelor. Specialiştii intenţionează să vadă dacă reactivarea ţintită a enzimei telomerază poate încetini procesul de îmbătrânire şi, în viitorul apropiat, ar putea fi folosită şi la oameni pentru a vindeca organe bolnave.

Specialistul nostru
Dr. Adrian Stănescu
medic primar gerontolog

Descoperirea enzimei Sirt3 poate fi deosebit de importantă în contextul neutralizării acţiunii radicalilor liberi. Totuşi, această cercetare va fi confirmată sau infirmată în cadrul studiilor clinice la om, care uneori sunt diferite de faza I (studiile pe animale). În ceea ce priveşte terapiile antiaging folosite la ora actuală, printre metodele la îndemână se numără consumul de fructe ce conţin antioxidanţi puternici precum citricele (bogate în vitamina C) şi strugurii (cu un conţinut ridicat de resveratrol, un fenol cu acţiune antioxidantă). Este indicat să se facă zilnic exerciţii fizice moderate, precum mersul pe jos, joggingul şi înotul.

Pe lângă toate acestea, trebuie eliminaţi factorii de risc pentru boli ce accelerează procesele de îmbătrânire precum fumatul, consumul excesiv de alcool şi de grăsimi animale (exceptând peştele), dar şi corectarea unor ­aşa-numiţi factori cu risc vascular, de tipul diabetului zaharat şi hipertensiunii arteriale.

 Acţiune : Creşterea nivelului enzimei  „tinereţii" în organism neutralizează acţiunea radicalilor liberi.
sursa; adevarul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu