ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

luni, 20 ianuarie 2014

 Cum îţi strică vederea statul la calculator
Cum îţi strică vederea statul la calculator
Aproape 70 % din persoanele adulte suferă de tensiune oculară și vedere înceţoșată în urma folosirii în exces a calculatoarelor, tabletelor și telefoanelor inteligente, au arătat cercetătorii americani într-un studiu prezentat la Salonul de electronică CES din Las Vegas, conform dailymail.co.uk, citat de Mediafax.

Persoanele care folosesc timp de două ore, fără pauză, un dispozitiv electronic ce solicită ochii se confruntă cu dureri de spate, vedere înceţoșată și dureri de cap, iar cercetări aprofundate au arătat că expunerea la lumina emisă de monitoare poate provoca degenerescenţă maculară și cataractă.
"Ochii nu sunt înzestraţi să vizualizeze ecranele digitale pentru perioade îndelungate de timp. Aceste experienţe poate că sunt frecvente, dar nu sunt normale", a declarat Justin Bazan, optician și consultant medical pentru Vision Council, care a realizat studiul.
Vision Council a descoperit că americanii petrec în medie între 6 și 9 ore pe zi în faţa dispozitivelor digitale, dar și că numărul adulţilor care depășesc 10 ore pe zi în faţa acestor dispozitive a crescut cu 4 % anul trecut.
"Focalizarea privirii pe un obiect situat la o distanţă intermediară - cum ar fi un calculator sau un telefon inteligent - în cele din urmă obosește sistemul de focalizare a ochilor și produce tensiune (oculară, n.r.)", a mai afirmat Justin Bazan.

Cu toate acestea, există metode de a reduce efectele tensiunii oculare provocate de dispozitivele digitale. Printre aceste metode se numără poziţionarea monitorului la nivelul braţelor, menţinerea dispozitivelor portabile sub nivelul ochilor pentru atenuarea strălucirii puternice. De asemenea, se recomandă pauzele regulate, pentru odihnirea privirii.
Totodată, în prezent se dezvoltă soluţii de natură optică pentru rezolvarea acestor probleme.
"Tensiunea oculară din cauza dispozitivelor digitale a devenit un motiv de îngrijorare serios (...). Din fericire, industria optică a făcut progrese importante în ultimii ani pentru a dezvolta tehnologii de fabricare a lentilelor care ţintesc cauzele tensiunii oculare. Asemenea altor ochelari de citit și de vedere, ochelarii pentru computer transformă modul în care ne uităm pe calculator și pe ecranele dispozitivelor portabile", a declarat, la rândul său, Ed Greene, director executiv la Vision Council.

Autor: Csid.ro
Sursa: www.csid.ro  Luni, 20 Ianuarie 2014

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu