Așa scapi de durerile de spondiloză |
![]()
Uzura articulaţiilor și a discurilor dintre vertebre, iată principala
cauză a spondilozei cervicale care îţi provoacă dureri și ameţeli. Odată
apărute, există căi prin care poţi să le îndepărtezi, dar numai după ce
ai cerut și sfatul unui reumatolog.
Medicamente
Pentru o perioadă scurtă de timp, analgezicele sau antiinflamatoarele care conţin ibuprofen au un efect benefic, reușind să îndepărteze durerea, dar nu și cauza apariţiei lor. Din păcate, crează multe probleme celor care suferă de boli gastrice și trebuie luate împreună cu medicamente care acţionează ca pansamente gastrice. Ia medicamente numai la recomandarea medicului și nu mai mult de două săptămâni! Fizioterapie Prin tonifierea și decontractarea mușchilor din jurul zonei dureroase, scade și suferinţa, iar mișcările pot fi făcute cu mai multă ușurinţă. Prin fizioterapie și prin masaj terapeutic au aceste beneficii. 12 ședinţe de fizioterapie făcute de două ori pe an, la interval de șase luni, îţi conferă acea relaxare de care are nevoie zona dureroasă. Kinetoperapie Spre deosebire de medicamente, kinetoperapia tratează cauza spondilozei. Este gimnastică medicală, dar nu poţi să o faci acasă, ci numai în prezenţa unui medic. Rehidratează vertebrele și discurile dintre ele, ceea ce duce la creșterea mobilităţii articulaţiilor. Tratamentul de kinetoterapie începe după 12 ședinţe de fizioterapie și masaj. Împreună cu medicul, vei urma un program de recuperare medicală și vei folosi spaliere, o bicicletă ergonomică, greutăţi. Tratament cu laser Un tratament cu care poţi ameliora în timp scurt simptomele spondilozei este laserterapia. Ai nevoie de cinci până la zece ședinţe pentru a reduce simţitor durerea, contractarea musculară și inflamaţia. Undele electromagnetice sunt aplicate cu ajutorul unei sonde plasate în zona dureroasă. Acupunctură Foarte mulţi vârstnici, circa 90% din cei care recurg la acupunctură, se simt mai bine după numai 10 ședinţe, dar cu cât simptomele bolii s-au manifestat de mai mult timp, cu atât vei avea nevoie de mai multe ședinţe. Pe lângă dureri, acest tip de tratament elimină și alte simptome: insomnia, depresia și constipaţia. Atenţie, însă, dacă boala a afectat coloana vertebrală, atunci este posibil ca acupunctura să nu mai poată ameliora durerile. Bandajele cu gel Sub formă de centură bandajul cu gel acoperit cu bumbac este exact ce ai nevoie pentru a face o terapie cald-rece. Îl încălzești la cuptorul cu microunde sau îl răcești în frigider. Se aplică ușor și îndepărtează durerile de umeri, gât sau spate, care apar din cauza spondilozei lombare sau cervicale. Ce poţi face acasă? - Dimineaţa la trezire, apleacă-te ușor, fără grabă stânga-dreapta, faţă-spate și rotește trunchiul. - Masează spatele sau zona gâtului fără a apăsa. - Nu căra greutăţi. - Evită răsucirile bruște. |
Autor: Click sanatate Sursa: www.clicksanatate.ro Miercuri, 23 Ianuarie 2013 |
sâmbătă, 26 ianuarie 2013
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu