| Ești o posibilă victimă a cancerului de pancreas |
Este una dintre cele mai crunte și perfide afecţiuni maligne. Cine îi
pică în "gheare" nu prea mai are șanse de supravieţuire. Vestea bună e
că această boală poate fi prevenită.Vine tiptil, se instalează comod și nu dă semne ale prezenţei sale în organism decât atunci când se află în stadiu destul de avansat, așa încât nu se prea mai poate face mare lucru pentru persoana afectată. Astfel, procentul celor care mor de pe urma cancerului de pancreas, chiar și după ce se urmează variante de tratament și se intervine chirurgical, rămâne mai mult decât alarmant: 98%! Mai mult decât atât, rata de supravieţuire, după diagnostic, este de maximum 5 ani. Atenţie! Pericol de moarte! Era cunoscută ca fiind o boală caracteristică vârstei a treia, atacând, de obicei, persoane trecute bine de 50 de ani. În ultima vreme însă, a început să atace oameni tot mai tineri. Iar faptul că nu manifestă simptome face ca depistarea ei să fie extrem de dificilă, oriunde în lume, la fel ca și tratamentul ulterior. De ce? Pentru că pancreasul este un organ cu dublu-rol, atât digestiv, cât și endocrin. Pe de o parte, produce fermenţii necesari digestiei și bicarbonat, pe de alta, hormonii responsabili de reglarea glicemiei. Prin urmare, pentru depistarea unei boli la nivelul pancreasului este nevoie de un set complex și costisitor de investigaţii medicale: ecografie abdominală, tomografie, RMN, endoscopie, analize de sânge specifice. În general, când ajung la medic, pacienţii sunt deja în faze foarte avansate ale bolii, majoritatea prezentând metastaze, ceea ce face ca rata de supravieţuire să fie infimă. Mai exact, cea mai mare parte mor în maximum o jumătate de an de la depistarea bolii. Cine riscă Boala se traduce prin prezenţa celulelor canceroase la nivelul pancreasului, fie în partea lui exocrină, adică aceea care secretă sucul pancreatic cu rol în digestie, fie în partea endocrină, secretoare de insulină. În principiu, nu există o cauză anume a dezvoltării cancerului de pancreas. Oricine este expus. Cu toate acestea, există anumite categorii de persoane predispuse la apariţia bolii, din cauza unor factori favorizanţi. S-a depistat faptul că bărbaţii sunt mai des afectaţi decât femeile. Iar cei ce se știu deja suferinzi de pancreatită cronică ori de diabet trebuie să ia măsuri suplimentare de precauţie. Studiile de specialitate au scos la iveală faptul că fumătorii sunt de trei ori mai expuși riscului de a face cancer de pancreas. La fel de mult riscă și consumatorii de alcool și alimente bogate în grăsimi. Iar persoanele obeze și sedentare ar trebui să fie mereu în gardă. Cei ce lucrează în mediu toxic, cu substanţe chimice periculoase, sunt în pericol, la fel ca și cei care au antecedente familiale. Unele studii au arătat că și anumite afecţiuni stomatologice netratate pot duce la apariţia cancerului de pancreas. "Abia în fază evoluată cancerul de pancreas se manifestă prin îngălbenirea pielii, dureri abdominale, pierderea rapidă în greutate. Imediat ce observă modificări ale culorii urinei, scaunelor, pielii și ochilor, pacienţii trebuie să se prezinte la medic. Constipaţia și mărirea colecistului, greaţa sunt și ele semnale de alarmă. Intervenţia chirurgicală este singura metodă de tratament eficientă, numai dacă boala este depistată în fază incipientă. Trebuie menţionat că bolile digestive, prin prevalenţa lor și rata mortalităţii, reprezintă o importantă problemă de sănătate publică, afectând predominant vârsta activă." |
| Autor: Unica Sursa: www.unica.ro Miercuri, 7 Noiembrie 2012 |
vineri, 9 noiembrie 2012
Ești o posibilă victimă a cancerului de pancreas
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu