| De ce se pun rapid la loc kilogramele pierdute după o cură de slăbire |
?i s-a întâmplat să ţii o dietă, iar la scurt timp să pui kilogramele la loc? Din păcate, te numeri printre acele persoane care au o rezistenţă la leptină, un hormon responsabi de senzaţia de saţietate. Oamenii de știinţă spanioli de la Universitatea din Santiago au demonstrat că menţinerea greutăţii după o dietă nu ţine de voinţă, ci de activitatea hormonală a persoanei respective. La studiu au participat 104 voluntari obezi care, timp de patru săptămâni, au avut o dietă hipocalorică. Atât înainte, cât și după dietă, voluntarilor le-a fost măsurat nivelul leptinei și grelinei (hormonul foamei). După șase luni, s- a constatat că 49 de persoane recâștigaseră 10% din kilogramele pierdute. Voluntarii care se îngrășaseră prezentau rezistenţă la leptină și, în același timp, aveau un nivel crescut de grelină. „Creierul acestor persoane nu primește mesajul de saţietate de la leptină, deși secretă un nivel normal al acestui hormon. În plus, aceste persoane au și un nivel al grelinei de două ori mai mare decât restul”, explică unul dintre cercetători. |
| Autor: Adevarul Sursa: www.adevarul.ro Luni, 2 Aprilie 2012 |
luni, 2 aprilie 2012
De ce se pun rapid la loc kilogramele pierdute după o cură de slăbire
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu