Cum să vă încălziți mâinile și picioarele
01 Decembrie 2011, Ora 00:00, 1 comentariu
A venit sezonul rece şi odată cu el apar şi multe neplăceri, printre care şi acela de a avea aproape permanent mâinile şi picioarele reci. Circulaţia sangvină periferică este deficitară, iar membrele superioare şi inferioare duc lipsă de sânge şi se albesc. Consumul de pătrunjel este bun pentru îmbunătăţirea circulaţiei.
Este important să se renunţe la fumat, alcool, cafea, ceai negru, deoarece acestea pot perturba circulaţia sangvină. Încercaţi să nu mai consumaţi carne de porc, pe care o puteţi înlocui cu peştele până la reglarea problemei. La fel de bine ar fi dacă ne-am împrieteni cu fructele şi legumele, fie sub formă de salate, fie de sucuri proaspete. Folosiţi din belşug în mâncăruri pătrunjelul, cimbrul, usturoiul, pentru că acestea pot stimula circulaţia sângelui. Dacă simţiţi nevoia, puteţi consuma şi brânzeturi, dar numai cele degresate. Limitaţi pe cât posibil utilizarea sării. Dar şi produsele naturale pot ajuta la îmbunătăţirea circulaţiei sangvine periferice, astfel că alegerea vă aparţine: Circulate - Sprint Pharma: Ajută la îmbunătăţirea circulaţiei cerebrale şi a celei periferice deficitare (atunci când mâinile şi picioarele sunt mereu reci). Are avantajul că ajută memoria şi să te concentrezi în cazul în care ai foarte mult de învăţat. Dacă eşti suprasolicitat fizic şi intelectual, atunci acesta poate fi remediul ideal. Administrare: două capsule/ zi, minimum două luni, până în ora 14.00. Preţ: 20 de lei.
Circulaţie cerebrală şi memorie - Fares: Datorită compoziţiei bogate, dar şi a prezenţei extractului de ginkgo-biloba, acesta ajută la stimularea circulaţiei cerebrale şi periferice, fiind util şi în sindromul vertiginos, ateroscleroză, stări depresive, stări anxioase, dar şi suprasolicitare intelectuală. Administrare: o capsulă de 3 ori/zi, până în ora 14.00. Preţ: 21,15 lei. Cardiotone - Indian Herbal: Ajută la îmbunătăţirea circulaţiei sangvine, fiind de folos pentru sănătatea inimii, putând fortifica musculatura cardiacă. Administrare: o capsulă de 3 ori/zi. Preţ: 40 de lei.
Flamisyl - Herba Ayurvedica: În cazul extremităţilor reci, dar şi al durerilor şi inflamaţiilor articulare, al durerilor şi inflamaţiilor musculare, lumbago, sciatică, puteţi apela imediat la acest remediu. Mod de folosire: Masaj blând pe zona afectată. Preţ: 35,5 lei. Arthrella - Herba Ayurvedica: Îmbunătăţeşte circulaţia sangvină la nivel periferic. Mod de folosire: Masaj de 3-4 ori/zi, fără frec a r e . Preţ: 11,5 lei.
Pont Dacă nu vreţi să vă complicaţi cu tot felul de tratamente, încălziţi-vă mâinile şi picioarele cu o sticlă cu apă fierbinte, pe care o luaţi în pat cu dumneavoastră.
Pătrunjelul stimulează circulaţia sangvină
Leacuri la îndemâna oricui
- Masaj zilnic, de jos în sus, de la tălpi până la genunchi, cu ulei de mentă, lămâie sau arnică (îmbunătăţeşte circulaţia periferică);- Aplicaţii pe tălpi cu hrean strivit (seara, la culcare, peste această compresă se aplică ciorapi care nu trebuie să strângă);
- Aplicaţii pe talpă cu rădăcină de ghimbir, dar şi pe mâini şi picioare (numai dacă pielea nu este foarte sensibilă);
- Împachetări cu frunze de varză strivite (când nu mai are sevă, se schimbă);
- Împachetări cu argilă;
- Băi cu coajă de stejar (pot fi folosite chiar şi în degerături);
- Băi cu coajă de salcie (pot fi folosite chiar şi în degerături);
- Băi cu alge marine; 4 Băile alternante (cald/rece): se iau două vase cu apă, unul cu temperatura de 17-18 grade şi altul cu apă cu temperatura de 40-42 de grade, în care se pune un pumn de sare (în apa caldă). Ţineţi picioarele alternând în cele două vase, câteva secunde în fiecare vas, de până la 10 ori, apoi ştergeţi uşor şi puneţi şosete groase. Mare atenţie în cazul în care pielea e s t e foarte sensibilă şi circulă greu sângele, deoarece se poate întâmpla ca persoana în cauză să nu simtă fierbinţeala şi astfel să se ajungă la arsură.
- Băi cu hrean în amestec cu făină de muştar (maximum 10 minute, picioarele se scot şi se introduc repetat);
- Beţi ceai de cimbru care poate reduce tulburările circulatorii (3-4 ceşcuţe/ zi, timp de 30 de zile, după care se face 10 zile pauză).
Alte remedii naturale
- GEL EXTRAFORTE PICIOARE UŞOARE - 250 ml - 99 de lei. Dă o senzaţie de uşurare pentru picioarele obosite, umflate, bun pentru îmbunătăţirea circulaţiei periferice. - GEL ARNICĂ 93 % - 100 ml - 67 de lei. Gel pentru masaj, indicat pentru îmbunătăţirea circulaţiei periferice, util în afecţiuni musculare, articulare, inflamatorii.
- CREMĂ BOGATĂ SPECIFICĂ GHEARA DIAVOLULUI & ARNICĂ- 100 ml - 67 de lei. Cremă cu conţinut de principii active, îmbunătăţeşte circulaţia periferică. DULCISSIMA - 100 ml - 33 de lei. Emulsie fină, relaxantă pentru tălpi şi pentru durerile caracteristice afecţiunilor arteriale, ideal pentru îmbunătăţirea circulaţiei perife- rice.
Mai mult: Cum să vă încălziți mâinile și picioarele - Sfaturi | Libertatea.ro

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu