| Ce poate ascunde o urticarie |
O simplă alergie alimentară sau o boală mai gravă poate sta la originea erupţiei cutanate. 15-20% din persoane sunt afectate de urticarie de-a lungul vieţii. Cele care știu că sunt alergice la un anumit produs trebuie să aibă în casă antihistaminice. Cel mai frecvent, urticaria apare ca o reacţie la consumul unor alimente sau la administrarea unor medicamente și se manifestă imediat, la câteva secunde sau minute după contactul cu substanţa vinovată. Însă urticaria poate fi simptom în numeroase boli. Printre ele se numără diabetul zaharat, hipertiroidismul și unele boli autoimune, precum tiroidita autoimună și colagenozele (lupusul eritematos diseminat). Alte posibile cauze sunt bolile infecţioase bacteriene, virale (hepatita virală B, sifilisul) sau infecţiile parazitare.„Pot face urticarie persoanele care-și schimbă mediul habitual. O locuinţă la ţară, expunerea la păr de animale, lanurile de grâu sunt doar câţiva dintre posibilii factori declanșatori", completează medicul primar dermatolog Oana Clătici de la Spitalul Universitar de Urgenţă București. Și anestezicele sau substanţele de contrast, dar și înţepăturile de insectă pot provoca o urticarie. Urticaria se manifestă prin apariţia de mici umflături de culoare roz pal, însoţite de mâncărimi puternice (prurit). „Seamănă cu leziunile date de atingerea frunzelor de urzică, de unde și numele. Aceste leziuni sunt fugace, adică apar pe o zonă și apoi dispar, pentru a apărea în altă parte", explică prof. dr. Anca Zbranca, medic primar dermatolog la Clinica Roderma din Iași. Petele, de cauză alergică sau iritativă Doar unu din zece cazuri de urticarie este de natură alergică: anumite substanţe ajunse în organism stimulează sistemul imunitar să elibereze histamină. Alteori, urticaria apare prin mecanism pseudoalergic: nu este vorba despre o sensibilitate a organismului la anumite alimente, ci de faptul că el nu poate să proceseze aminele din compoziţia lor. „Aceste amine biogene, precum histamina și tiramina, au acţiune toxică și se regăsesc cu precădere în brânzeturi, dar și în salamuri, ciocolată, citrice, vin, tomate și în căpșuni", subliniază prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare București. În unele cazuri, componente din structura alimentului irită peretele intestinal, iar acesta eliberează histamină. Printre cei mai incriminaţi factori care duc la urticaria iritativă sunt aditivii alimentari (coloranţi, arome, conservanţi). Urmarea eliberării de histamină, indiferent de sursa ei, constă în lărgirea vaselor (motivul apariţiei de pete roșietice), în acumularea de lichid în ţesuturi (edeme) și în apariţia senzaţiei de mâncărime. Poate duce la sufocare O situaţie aparte o reprezintă cea în care edemul se formează în profunzime, numit edem angioneurotic. Astfel apar edemele la nivelul ochilor și buzelor, iar uneori și la nivelul mucoasei laringelui. Aceasta este o situaţie gravă, din cauza riscului de șoc anafilactic, cu risc de asfixiere și de deces. Dacă urticariile apărute după consumul de alimente sau de medicamente sunt mai degrabă acute, există și urticarii cronice, cum ar fi cele generate de un efort fizic intens. Urticaria la frig este tot cronică și poate să apară și dacă intrăm brusc în apa rece de mare sau de piscină. Se citează cazuri de șoc anafilactic în rândul persoanelor cu o astfel de sensibilitate din cauza consumului rapid de băuturi reci. O altă urticarie cronică este cea provocată de alergia la soare. Afectează mai ales femeile, iar după unu-trei minute de expunere la soare apar semnele caracteristice pe gât, pe decolteu și pe braţe. Se pot face desensibilizări Urticaria se tratează la dermatolog și la alergolog. De cele mai multe ori, cauza urticariei este ușor de identificat, iar persoanele alergice la anumite alimente, de exemplu, trebuie să le evite. Alteori, sunt necesare analize pentru a elimina posibilitatea altor boli, dar și pentru a descoperi alergenul. Persoanele care fac des urticarie trebuie să aibă în casă antihistaminice, aceste medicamente eliminând simptomatologia neplăcută și mai ales pruritul. Se pot face tratamente de desensibilizare la factorii alergeni, precum și tratamente cu corticosteroizi, dar numai la recomandarea medicului. |
| Autor: Adevarul Sursa: www.adevarul.ro Miercuri, 24 August 2011 |
miercuri, 24 august 2011
Ce poate ascunde o urticarie
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu