Metode simple de prevenire a tulburărilor de memorie |
![]() Creierul este în formă maximă în jurul vârstei de 22 de ani, și se menţine așa fără niciun efort suplimentar doar câţiva ani. Începând de la 27 de ani, își fac apariţia primele semne ale îmbătrânirii creierului, iar problemele se acutizează dacă nu stimulaţi suficient creierul. O alimentaţie săracă în grăsimi și bogată în vitamine și nutrienţi și o hidratare corespunzătoare reprezintă cei mai ușori pași spre o memorie de fier. Un program regulat de somn, care include opt ore de odihnă și câteva activităţi spotive întregesc tabloul pentru o activitate cerebrală fără prea mari probleme. Lista "neagră": ciocolată, zahăr, cofeină Alimentaţia este un element cheie în prevenirea tulburărilor de memorie. Chimicalele din creier pot fi influenţate de ceea ce mâncăm, iar alimentaţia poate conduce la schimbări în gândire și comportament. "Nu există o alimentaţie specifică menită să ţină la distanţă probleme de memorie, însă trebuie să menţineţi un stil de viaţă sănătos per total, care să înceapă cel târziu în perioada adultului tânăr (la vârsta de 20 de ani), și să se menţină toată viaţa", recomandă prof. dr. Nicolae Hâncu, președintele Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie și Boli Metabolice. Studiile arată că alcoolul, cofeina, zahărul, ciocolata, prăjiturile, biscuiţii, brânza și pâinea sunt vinovate de o stare de proastă dispoziţie, care favorizează tulburările de memorie. Specialiștii recomandă să nu săriţi peste micul dejun, ci să consumaţi alimente ușor digerabile (paste, cereale integrale, linte, tăiţei, orez). Aceste produse au un indice glicemic mic, ceea ce înseamnă că menţin nivelul zahărului din sânge stabil. Uleiul de pește trebuie să facă și el parte din alimentaţie, datorită conţinutului de acizi grași care stimulează activitatea cerebrală. Limonada rece poate "rezolva" lapsusurile Deshidratarea organismului poate duce și ea la confuzie și tulburări ale memoriei. "Deshidratarea acută este vinovată de apariţia tulburărilor pe perioade scurte, cauzate în special de oboseală. Pentru a remedia situaţia, e suficient să beţi o limonadă rece și să continuaţi să refaceţi nivelul optim de lichide. În plus, este bine să limitaţi consumul de băuturi alcoolice și tutunul. Reduceţi consumul de alcool la 1-2 pahare de vin (bărbaţii) și unul singur pentru femei, și consumaţi vinul după mâncare", recomandă medicul Nicolae Hâncu. Între 7 și 9 ore de somn Somnul permite creierului să consolideze noile cunoștinţe acumulate și chiar să întregească amintirile care au fost uitate parţial, arată un studiu publicat în revista Nature. Concret, în timpul somnului, sunt consolidate legăturile dintre celulele nervoase ale creierului, lucru care stimulează procesul de învăţare și memorare. "Epuizarea vitală a organismului apare dacă nu aţi dormit între 7 și 9 ore. Dacă dormi mai mult, te trezești năucit, iar dacă dormi mai puţin ești obosit, iar tulburările de memorie sunt preţul pe care trebuie să îl plătești. Orele târzii de culcare și trezire favorizează apariţia hemodinamicii cerebrale, care răspunde de vivacitatea memoriei", detaliază specialistul. Faceţi mișcare zilnic Pentru a ţine creierul în priză și a preveni tulburările de memorie, organismul are nevoie și de mișcare. "Creierul poate fi menţinut în formă și prin exerciţiu fizic de intensitate moderată practicat zilnic", subliniază medicul Hâncu. Exerciţiile fizice ajută la creșterea fluxului sanguin cerebral, lucru benefic pentru înmulţirea celulelor nervoase. PERICOL Depresia agravează pierderile de memorie Pierderile de memorie și lipsa de concentrare au devenit un simptom comun în zilele noastre. Dacă până acum simptomele apăreau de regulă la persoanele în vârstă sau bolnave, acum își fac simţită prezenţa și la adulţi și tineri, oamenii care trăiesc în condiţii de stres. În acest context, tulburările de memorie sunt un efect iminent al depresiei, al stărilor de anxietate și fobiilor sociale, susţin specialiștii. "Creierul are capacitatea de a uita lucruri neplăcute și anumite detalii, acesta fiind un mecanism de apărare care ne ajută să mergem mai departe fără să ne pierdem sănătatea psihică. Atunci când uităm frecvent evenimente recente din cauza stresului și a stărilor anxioase este nevoie de tratament. Ulterior, memoria își va reveni", explică psihoterapeutul Alina Zevedei. Pentru ca situaţia să nu se agraveze, este bine să faceţi liste de priorităţi și să bifaţi lucrurile pe măsură ce le rezolvaţi. Este bine să vă notaţi ce vorbiţi cu cineva și consideraţi important. Creierul are nevoie și de răgaz pentru asimiliarea informaţiilor, iar o plimbarea în aer liber este cea mai la îndemână modalitate de relaxare. Așa, creierul se oxigenează și funcţionează mai bine. |
Autor: Evenimentul zilei Sursa: www.evz.ro Vineri, 22 Iulie 2011 |
vineri, 22 iulie 2011
Metode simple de prevenire a tulburărilor de memorie
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu