| Lumânările parfumate sunt la fel de toxice ca și ţigările |
Deși creează o atmosferă romantică în timpul cinei sau una relaxantă în timpul unei băi, lumânările parfumate pot dăuna sănătăţii, spun oamenii de știinţă.Cercetătorii de la Universitatea din Carolina de Sud, coordonaţi de dr. Amid Hamidi, spun că unele lumânări parfumate emană un fum la fel de toxic pentru organism ca și cel de ţigară, informează Daliy Mail. Potrivit specialiștilor, deoarece lumânările sunt aprinse în camere mici și neaerisite, precum băile, chimicalele împrăștiate în încăpere rămân acolo, putând crește riscul de astm, eczeme și alte probleme ale pielii. Lumânările care au la bază ceară de albine sau soia nu prezintă niciun pericol pentru sănătate , menţionează experţii, care spun că lumânările care sunt mult mai ieftine ne afectează grav sănătatea. Pentru a ajunge la această concluzie, specialiștii americani au ars în laborator mai multe lumânări, observând astfel că printre chimicalele eliberate s-au aflat, în cantităţi mari, substanţe cancerigene sau care determină apariţia atacurilor de astm, cum ar fi benzenul și toluenul. Specialiștii spun că nu doar ceara este periculoasă, ci și parfumurile sintetice și vopselele folosite pentru a emana parfum, spre deosebire de cele din ceară naturală sau soia care conţin parfumuri naturale și uleiuri esenţiale. Potrivit experţilor, majoritatea lumânărilor vândute în magazine, inclusiv cele parfumate, sunt făcute din parafină transparentă, un produs secundar al petrolului. Cercetătorii spun că aceste obiecte nu ne pun sănătatea în pericol numai atunci când ele ard, ci și după ce sunt stinse. Odată ce o lumânare a fost aprinsă, particulele arse pot rămâne în aer timp de câteva ore. Uneori, funinginea emanată de lumânări poate conţine zinc, cositor, plumb și cadmiu, substanţe dăunătoare organismului. "Uzul ocazional al lumânărilor din parafină transparentă nu afectează sănătatea, dacă însă aprindem mai multe lumânări zilnic, pentru perioade îndelungate, în baie sau în încăperi neaerisite, fumul emanat de acestea ar putea provoca boli grave", afirmă cercetătorul Amid Hamidi. În plus, un studiu anterior realizat în Olanda a scos la iveală faptul că în interiorul unei biserici în care lumânările au ars de 9 ore sunt de 10 ori mai mulţi radicali liberi decât în imediata vecinătate a unei autostrăzi. |
| Autor: Gandul Sursa: www.gandul.info Sambata, 9 Iulie 2011 |
duminică, 10 iulie 2011
Lumânările parfumate sunt la fel de toxice ca și ţigările
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Deși creează o atmosferă romantică în timpul cinei sau una relaxantă în timpul unei băi, lumânările parfumate pot dăuna sănătăţii, spun oamenii de știinţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu