Alarmă! Numărul bolnavilor de cancer se va dubla în următorii 20 de ani |
![]() Un studiu realizat de Macmillan Cancer Support arată că 42% dintre persoanele decedate în Marea Britanie erau bolnave de cancer, faţă de numai 35% în urmă cu un deceniu. Studiul, bazat pe date din anul 2008, au arătat și că 64% dintre persoanele care suferă de cancer vor muri din cauza acestei maladii. "Este cu adevărat alarmant faptul că numărul de persoane care riscă să se îmbolnăvească de cancer este mai mare de 1 la trei și că sunt mult mai mulţi bolnavi de cancer astăzi, decât în urmă cu 10 ani", spune Ciaran Devane, director executiv la Macmillan Cancer Support, citat de The Guardian. În intervalul 1998-2008, numărul bolnavilor de cancer a crescut de la 1,5 milioane la 2 milioane, adică cu 35 de procente. Experţii consideră că această creștere este provocată atât de faptul că tot mai mulţi se îmbolnăvesc, dar și datorită faptului că tratamentele sunt din ce în ce mai bune, iar cei afectaţi de boală au o durată de viaţă mai mare. Ceea ce li se pare însă șocant chiar și cercetătorilor este fapctul că în următorii 20 de ani numărul bolnavilor de cancer din Marea Britanie ar urma să se dubleze! |
Autor: Realitatea Sursa: www.realitatea.net Vineri, 15 Iulie 2011 |
sâmbătă, 16 iulie 2011
Alarmă! Numărul bolnavilor de cancer se va dubla în următorii 20 de ani
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu