ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

joi, 2 iunie 2011

Cum scăpaţi de răul de transport

Cum scăpaţi de răul de transport
Cum scăpaţi de răul de transport Staţi în dreapta șoferului sau chiar la volan, ocupaţi un loc dincolo de aripa avionului sau la mijlocul vaporului, unde mișcările sunt ușoare.
Răul de transport apare deseori la copii, în special la cei cu vârsta între 3 și 12 ani, dar și la femei. Disconfortul intervine în funcţie de gradul de sensibilitate al fiecăruia și de antrenament și este cauzat de mesajul confuz transmis creierului de către ochi și de către organul de echilibru al urechii interne.
„Într-un vehicul în mișcare permanentă, mai ales dacă mișcarea nu e liniară, organul regulator al echilibrului situat în urechea internă este afectat, ceea ce provoacă răul de transport", explică Reghina Pătru, medic la Centrul Medical Eva din Arad. De cele mai multe ori, persoanele care au rău de mișcare suferă de ameţeli, greţuri, dureri de cap sau resimt o stare de oboseală. În cazurile mai grave, apar anxietatea, transpiraţia abundentă, salivare excesivă, stări scurte de leșin și nevoia de a vomita. Simptomele se pot agrava din cauza fumului de ţigară, a lipsei de oxigen sau dacă aţi mâncat prea mult înainte de călătorie.

Simptomele răului de transport se atenuează de obicei după ce creierul s-a adaptat la noua situaţie sau după oprirea mișcării, dar ele pot dura la unele persoane și trei zile. Răul de transport nu prezintă nici o complicaţie gravă decât dacă vă deshidrataţi din cauza vărsăturilor.
Concentraţi-vă asupra obiectelor fixe
Puteţi scăpa de răul de mașină dacă vă concentraţi asupra obiectelor sau lucrurilor statice aflate la distanţă, cum ar fi linia orizontului. Nu încercaţi să citiţi sau să faceţi un joc pe laptop sau pe telefon. Dacă mergeţi cu mașina, cel mai bine ar fi să conduceţi. Șoferii rareori au rău de mașină, pentru că se concentrează asupra drumului. „Când nu sunt la volan, am rău de mașină, dar cum trec să conduc, cum mă simt bine. Știu comenzile pe care le fac și percep altfel stimulii externi", spune medicul de familie Călin Ciubotaru. Alternativa este să staţi pe locul din dreapta, pentru că șocurile se simt mai puţin și, în plus, aveţi vizibilitate mai mare. O altă soluţie este să încercaţi să dormiţi. Dacă ţineţi ochii închiși, mesajele contradictorii nu se mai trimit către creier.
Închideţi ochii și ascultaţi muzică la căști
Cei care călătoresc cu avionul ar fi bine să ceară un loc dincolo de aripă, pentru că avionul este mai stabil în acea zonă. Lăsaţi-vă scaunul un pic pe spate, sprijiniţi-vă capul de tetieră și închideţi ochii. Muzica ascultată la căști le ajută pe unele persoane să se relaxeze. Dacă aţi mai călătorit cu avionul și știţi că vi se face rău orice măsură aţi lua, cereţi un loc aproape de toaletă.

Dacă sunteţi pe vapor, încercaţi să staţi cât mai mult unde e aer curat, departe de mirosurile de fum și de alimente. Mergeţi pe punte, dar concentraţi-vă asupra liniei orizontului sau asupra unui obiect care nu se mișcă. Nu urmăriţi valurile cu privirea. Dacă e prea frig și trebuie să staţi înăuntru, găsiţi un scaun în mijlocul vasului.

Și alimentaţia poate avea un rol important. Evitaţi consumul de alcool înainte și în timpul călătoriei, precum și alimentele piperate sau cu grăsimi. Dacă știţi că aveţi rău de transport, nu călătoriţi lângă persoane cu aceleași probleme, pentru că discuţiile despre asta sau simplul fapt că vedeţi pe cineva căruia îi e rău vă pot afecta și pe voi.
Medicamentele vă taie senzaţia de greaţă
Răul de mișcare poate fi prevenit și cu ajutorul medicamentelor care inhibă senzaţia de vomă la nivelul creierului, precum metoclopramid sau emetiral. Dezavantajul este că pot cauza somnolenţă, motiv pentru care nu este recomandat să conduceţi mașina în timpul tratamentului. Eficiente pot fi și medicamentele homeopate. „În funcţie de simptome, pot fi prescrise de către medicul homeopat anumite remedii înainte cu o zi de voiaj și în ziua călătoriei: Argentum nitricum, Gelsemium sempervirens, Ignatia amara, Lycopodium sau Nux vomica", vă recomandă Reghina Pătru, care mai spune că produsele nu au efecte secundare și că pot fi administrate inclusiv copiilor și bătrânilor.

Autor: Romania Libera
Sursa: www.romanialibera.ro  Joi, 2 Iunie 2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu