| 6 sfaturi neconvenţionale pentru slăbit rapid |
Te cântărești zilnic, iar în weekend ai voie să trișezi cât vrei. Sunt doar două din sfaturile ciudate, dar bune, pe care le dă cineva care a slăbit 25 de kilograme în 3 luni.Kyle Pott este programator – un job sedentar – și editor la site-ul Lifehack.org pe care a și postat 10 sfaturi neconvenţionale pentru cei care vor să slăbească. Oricât ar suna de ciudate, cele de mai jos l-au ajutat să slăbească și să nu se mai îngrașe niciodată, deși se luptă din adolescenţă cu kilogramele. Iată deci sfaturile lui 1. Cântărește-te în fiecare zi. Orice nutriţionist ţi-ar spune să te cântărești cel mult o dată pe săptămână. Însă dacă ești genul care are nevoie de rezultate rapide pentru a-și păstra motivaţia, ar fi bine să te cântărești zilnic. Vei avea nevoie de un cântar digital foarte exact, care îţi arată și câteva sute de grame pierdute. Nu pare mult, dar dacă te-ai luptat ani de zile cu kilogramele, 200 de grame pierdute într-o zi înseamnă mare lucru pentur psihicul tău. 2. Bea apă în fiecare zi. Este un sfat pe care ţi-l poate da oricine, însă motivul nu este acela că apa elimină toxinele. Pentru Kyle, apa are efect „anti foame și anti pofte”, în sensul că în zilele când bea multă apă nu mai simte aceeași poftă de dulciuri sau fast food. Pune-ţi pe birou o sticlă cu doi litri de apă și bea câte un pahar din când în când. 3. Anunţă că ţii dietă... ... și că ești foarte hotărâtă să slăbești. Așa, cei din jur nu te vor mai ispiti cu alimente interzise. Probabil mulţi îţi vor spune că n-ai nevoie de dietă, deși e clar că ai niște kilograme în plus. Spune-le că ești hotărâtă și că ar face bine să te susţină, în loc să te tragă înapoi. În plus, când toţi știu planurile tale ai încă un motiv să te ţii de regim, altfel te-ai face „de râs”. 4. Folosește imagini drept motivaţie Caută câteva fotografii în care ai o greutate mare și lipește-le pe frigider sau în alte locuri vizibile. Tactica este utilă mai ales dacă ai slăbit câteva kilograme – te ajută să îţi amintești ce se întâmplă dacă vei da greș din nou. 5. Nu ţine regim în weekend Ai dreptul la câteva zile de pauză, în care să mănânci alimentele preferate, altfel devii frustrată și probabil te vei simţi exclusă de prieteni atunci când ei merg la o cofetărie, de pildă. Când apare o petrecere, o sărbătoare sau alt eveniment plin de tentaţii culinare, nu trebuie să te abţii neapărat. Mănâncă orice îţi place, dar în schimb, păstrează dieta într-o zi din week-end. Cu alte cuvinte, dacă mănânci dulciuri miercuri, va trebui să ţii regimul sâmbătă. 6. Televizorul te ajută să slăbești Cum vine asta? Sigur ai cel puţin 20 de minute pe zi în care te uiţi la televizor, fie la un serial, fie la știri sau altă emisiune. În loc să stai degeaba în acel timp, fă puţin sport în faţa televizorului – orice tip de exerciţiu, cât de neînsemnat ar părea, tot e mai bun decât nimic. |
| Autor: Unica Sursa: www.unica.ro Sambata, 7 Mai 2011 |
sâmbătă, 7 mai 2011
6 sfaturi neconvenţionale pentru slăbit rapid
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Te cântărești zilnic, iar în weekend ai voie să trișezi cât vrei. Sunt doar două din sfaturile ciudate, dar bune, pe care le dă cineva care a slăbit 25 de kilograme în 3 luni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu