ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

vineri, 29 aprilie 2011

Fructe contra grăsimilor

Fructe contra grăsimilor

Life & Style - Delia PATRU

Deseori se întâmplă ca după o masă copioasă, cum am avut parte mai ales în ultimele zile, să renunţăm la fructe, pentru că ne simţim deja sătui. Potrivit corriere.it, tocmai în aceste ocazii, mai mult decât de obicei, ar trebui ca fructele să fie prezente. Mâncărurile cu o cantitate mare de grăsimi şi carbohidraţi, care se absorb rapid, contribuie la creşterea rapidă a nivelului de glucoză şi grăsimi în sânge, care pe termen lung reprezintă un factor de risc pentru bolile cardiovasculare, diabet şi obezitate. Un studiu dat publicităţii de  Journal of the American College of Nutrition a demonstrat că fructele, mai ales căpşunele, pot controla creşterea rapidă a nivelului de lipide. Iar efectele benefice ale fructelor nu se opresc aici. Într-un studiu recent s-a constatat că 150 de grame de piure de fructe de pădure, cu 35 de grame de zahăr duc la o creştere mai lentă a glicemiei, spre deosebire de cazurile în care zahărul este consumat fără „protecţia“ reprezentată de fructe. Informaţiile sunt cu atât mai bune, cu cât hiperglicemia şi hiperlipidemia contribuie la creşterea riscului de apariţie a maladiilor cardiace şi a diabetului. Atenţie însă, aceste efecte pozitive nu reduc aportul caloric al alimentelor.

Efecte pozitive

De ce fructele sunt un aliat împotriva efectelor negative ale mâncărurilor grase? „Fructele bogate în molecule active biologic, cum sunt polifenolii, ajută organismul datorită acţiunii antioxidante şi antiinflamatorii. Ani la rând s-a crezut că aceste molecule protejează organismul doar datorită radicalilor liberi; însă, polifenolii pot induce o reacţie la nivel celular, prin intermediul unei acţiuni directe asupra receptorilor şi enzimelor implicate în modularea reacţiei organismului la radicalii liberi“, a explicat Cristina Scaccini, cercetător la un institut de nutriţie din Italia. Cele mai eficiente sunt „fructele dotate cu o rezervă bună de molecule benefice. Noi recomandăm să consumaţi o cantitate cât mai mare de fructe de sezon şi vă amintim că fructele de alte culori conţin familii diferite de substanţe. Nu uitaţi însă că la masă nu trebuie să exageraţi cu grăsimile şi carbohidraţii simpli şi că, în afară de fructe, trebuie să consumaţi şi multe legume. Mai bine vă mulţumiţi cu porţii mici“, a spus specialista.
• Delia Pătru
sursa; gazeta de sud

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu