ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

sâmbătă, 22 septembrie 2012

Zece vicii şi tratamente dăunătoare care au fost promovate iniţial ca benefice pentru sănătate

astăzi, 14:25 Autor: Cătălina Butan
De-a lungul timpului specialiştii au căutat noi metode de a trata boli, de a trăi mai mult, pentru a arăta mai bine sau mai simplu spus de a fi sănătoşi. Cercetările pentru produse sănătoase continuă şi astăzi.materializându-se în diete capricioase şi medicamente tot mai diverse. Consumatorii trebuie să fie atenţi însă la aceste produse şi tratamente "miraculoase" întrucât nu numai că nu vor avea efectele dorite ci pot fi chiar un pericol la adresa sănătaţii.

Iată 10 exemple de astfel de medicamente şi tratamente "minune", întâlnite de-a lungul istoriei, găsite de Business Insider :


Băuturi radioactive

La începutul secolului 20 oamenii credeau că radioactivitatea poate fi benefică organismului. Produse radioactive erau vândute, printre care bijuterii din radiu pentru tratarea reumatismului, pături cu particule de uraniu pentru tratarea artritei, cosmetice anti-îmbătrânire radioactive dar şi apa radioactivă.
Apa radioactivă a devenit populară odată cu descoperirea izvoarelor fierbinţi radioactive, despre care oamenii credeau că pot vindeca diferite boli.
În 1932, Eben Byers, un nume important în industria producătoare de oţel, a murit după ce a folosit periodic Radithor, un medicament radioactiv.


Cartilaj de rechin

Cartilajul de rechin este presupus ca un supliment eficient în terapia cancerului.
În 1950, chirurgul John Prudden a cercetat calităţile medicinale ale cartilajului de rechin.
Acesta a descoperit că poate trata tumorile şi cancerul folosind cartilajele animalelor.
Ideea pe care se baza Prudden şi alţi specialişti era imunitatea rechinilor la boala canceroasă.
Nu există dovezi ştinţifice care să demonstreze proprietăţile medicinale ale cartilajului de rechin. De asemenea ideea că rechinii nu pot avea tumori canceroase s-a dovedit a fi falsă în cel puţin 42 de cazuri.
Siropul de tuse cu heroină

Siropul de tuse cu heroină a fost creat în 1898 laboratoarele farmaceutice germane Bayer.
Bayer a încetat producerea de heroină în 1910 când a descoperit că efectele ei sunt mai puternice decât cele crezute iniţial.
În 1924, SUA a interzisproducerea de heroină


Mercurul

În anii 1500, mercurul era folosit în tratarea sifilisului.
Doctorul John Hunter susţinea că s-a vindecat de sifilis cu ajutorul mercurului. Acesta a murit ulterior din cauza unui atac de cord.

Tutunul

Ţigările cu tutun au fost pentru prima dată folosite în secolul XV atât pentru plăcere cât şi pentru tratarea infecţiilor, durerilor de cap, răcerilor, oboselii şi chiar ca şi anestezice.
Tutunul era considerată o plantă miraculoasă, fiind cunoscută sub numele "Leacul divin".
Între secolele XVII-XIX erau folosite clismele cu fum de tutun.
În India oamenii credeau că tutunul este benefic pentru dinţi, ceea ce a dus la producerea pastelor de dinţi cu tutun.
Ulterior, Curtea Supremă din India a interzis producerea pastei de dinţi.

Lobotomia

Lobotomia a fost pentru prima dată practicată pe oameni în anii 1980. Se considera că această procedură vindecă oamenii de boli mintale.
Între anii 1940-1950 , 40.000 de americani au fost supuşi unei astfel de intervenţii.
Neurologul Walter Freeman a creeat o nouă procedură, lobotomia transorbitală care presupune introducerea unui instrument chirugical prin orbită până la creier pentru a distruge fibre nervoase.

Terapia LSD

În anii 1950 şi la începutul anilor 1960, cercetătorii au descoperit că substanţa halocinogenă LSD poate fi folosită pentru tratarea schizofreniei, alcoolismului şi comportamentului violent.
În timp ce mulţi specialişti nu sunt de acord cu puterile medicinale ale drogului, analiştii norvegieni continuă cercetările asupra subsanţei pentru tratarea alcoolismului şi schizofreniei.

Teniile

În anii 1950 oamenii se infectau cu tenii pentru a slăbi.
Oamenii credeau că pot pierde din greutate odată ce parazitul se va hrani cu alimentele pe care aceştia le consumă.
Teniile din organism pot provoca dureri abdominale, ameţeli, constipaţie, balonări, deficienţe de vitamine şi dureri de cap. Ele pot ajunge până la creier, lucru ce poate fi fatal.
Cocaina

Cunoscută prin faptul că se afla în ingredientele băuturii carbogazoasă Coca-Cola, cocaina se foloseşte în producerea unor diferite tipuri de medicamente. Efectele sale energizante şi analgezice fac din cocaină ingredientul perfect pentru un stil de viaţă sănătos, căruia ii lipseşte însă vitalitatea.
Deşi mulţi îl considerau în trecut un medicament minune, fiind apreciat de unele dintre cele mai strălucite minţi ale tutoror timpurilor, precum Sigmund Freud, astăzi, cocaina este cunoscută drept o substanţă care provoacă dependenţă şi afectează inima şi creierul.

Vitamin Water

Centrul pentru Ştiinţă în Interes Public a dat în judecată în 2009 compania Coca-Cola pentru că a promovat produsul, "Vitamin Water" drept un produs sănătos.
Centrul susţinea că cele 33 de grame de zahăr pe care o sticlă le conţine măresc riscul apariţiei obozităţii, diabetului şi a altor probleme de sănătate, făcând ca efectele benefice să treacă astfel, neobservate.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu