OMS: Emisiile diesel, cancerigene și la fel de nocive ca fumatul pasiv |
Gazele de eșapament ale motoarelor diesel cauzează cancer și sunt la
fel de nocive ca fumatul pasiv, avertizează Organizaţia Mondială a
Sănătăţii.
Riscul ca o persoană să se îmbolnăvească de cancer din cauza emisiilor
diesel este unul scăzut, însă, pentru că majoritatea oamenilor inhalează
aceste gaze nocive, OMS a decis să modifice gradul de alertă în ceea ce
le privește, numindu-le cancerigene. Statutul acestor gaze se schimbă
pentru prima oară în 23 de ani. În 1989, OMS le-a etichetat ca "probabil
cancerigene"."Riscul e la fel de mare ca în cazul fumatului pasiv", avertizează Kurt Straif, directorul Centrului Internaţional de Cercetări asupra Cancerului din cadrul OMS. "Acest lucru ar putea exercita o presiune sporită asupra ţărilor de a elimina gazele de eșapament emise de motoarele diesel", a continuat expertul, citat de publicaţia Star Tribune. Având în vedere că foarte mulţi oameni sunt expuși la aceste gaze, Straif crede că multe cazuri de cancer au emisiile diesel ca principală cauză. Principalele grupuri de oameni afectate de aceste emisii sunt pietonii, călătorii pe mare, membrii echipajelor vaselor marine, angajaţii căilor ferate, camionagii, mecanicii și minerii. Alerta privind gazele de eșapament a fost dată după ce experţii OMS s-au întâlnit la Lyon și au purtat mai multe discuţii asupra acestui subiect. În cadrul aceleași reuniuni, experţii OMS au căzut de acord că folosirea telefoanelor mobile poate fi cancerigenă și au pledat pentru folosirea sistemelor hands-free și a mesajelor text (SMS). |
Autor: Adevarul Sursa: www.adevarul.ro Miercuri, 13 Iunie 2012 |
miercuri, 13 iunie 2012
OMS: Emisiile diesel, cancerigene și la fel de nocive ca fumatul pasiv
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu