Cea mai bună dietă pentru slăbit, identificată de cea mai importantă asociaţie medicală din SUA |
Un studiu publicat în publicaţia știinţifică „Journal of the American
Medical Association”, editată de cea mai mare asociaţie medicală din
SUA, a identificat dieta care oferă cele mai mari șanse de a avea o
greutate sănătoasă, fără efecte secundare nedorite. Specialiștii au
ajuns la concluzia că o dietă bazată pe carbohidraţi sănătoși oferă
șanse mai mari de a slăbi decât dietele cu grăsimi puţine sau cu
carbohidraţi puţini.
Participanţii la studiu care au ţinut o dietă bazată pe un indice glicemic scăzut (dietă similară celei Mediteraneene), ce s-a concentrat pe pește, fructe, legume, nuci și cereale integrale, au beneficiat de un nivel mai sănătos al colesterolului și de îmbunătăţirea mai multor markeri ce indică un risc mai scăzut de a suferi de afecţiuni cardiace și de diabet. O astfel de dietă poate include și migdale, orez brun, fasole și grăsimi sănătoase precum uleiul de măsline. Studiul a fost realizat de cercetătorii de la New Balance Foundation Obesity Prevention Center, din cadrul Spitalului Pediatric din Boston, fiind finanţat de Institutul Naţional de Sănătate al SUA și de Fundaţia New Balance. Scopul cercetării a fost studierea a 3 diete populare pentru a determina care dintre acestea permite scăderea în greutate și menţinerea acesteia la un nivel sănătos. Dr. David Ludwig, unul dintre autorii studiului și totodată directorul centrului, a explicat că mulţi oameni au dificultăţi în a slăbi. Studiile precedente au arătat că scăderea în greutate reduce cantitatea de energie consumată într-o zi de corp, ceea ce facilitează redobândirea kilogramelor în plus. Studiul condus de dr. Ludwig a fost conceput pentru a identifica și efectul pe care dietele le au asupra consumului de energie al corpului, alături de alţi indici precum hormonii, nivelul de grăsime din sânge și alţi markeri ai sănătăţii. Cei 21 de participanţi la studiu, ce aveau vârste cuprinse între 18 și 40 de ani, au pierdut iniţial 10%-15% din greutatea totală a corpului cu ajutorul unei diete ce s-a întins pe trei luni și care conţinea 45% din totalul caloriilor din carbohidraţi, 30% din grăsimi și 25% din proteine. O lună mai târziu, participanţii au urmat timp de o lună una din cele 3 diete studiate: o dietă low-fat, ce limita totalul caloriilor provenite din grăsimi la 20%, o dietă cu un nivel redus de glucide (inspirată din dieta Atkins), ce limita totalul caloriilor din carbohidraţi la 10% și o dietă bazată pe un indice glicemic redus, ce conţinea 40% din calorii din carbohidraţi, 40% din grăsimi și 20% din proteine. Participanţii au testat apoi și celelalte două diete, de-a lungul altor două perioade de câte patru săptămâni. „Dieta low-fat a avut cel mai negativ efect asupra consumului de energie al corpului”, a declarat Dr. Ludwig. Participanţii care au urmat această dietă au prezentat totodată un nivel al trigliceridelor mai ridicat și un nivel mai scăzut al colesterolului „bun”. Pacienţii care au urmat o dietă low-carb au prezentat cea mai mare stimulare a consumului de energie al corpului, „arzând” zilnic cu 300 de calorii mai mult decât pacienţii ce urmau o dietă low-fat, deși nivelul de activitate fizică era similar. Însă această eficienţă avea și părţi negative: cei ce urmau o dietă cu o cantitate redusă de carbohidraţi prezentau un nivel sporit al cortizolului, un hormon de stres ce poate crește riscul de a suferi de probleme cardiace și de diabet. Cei care urmau o dietă pe baza indicelui glicemic redus „ardeau” zilnic cu 150 de calorii mai mult decât cei ce urmau o dietă low-fat, însă fără niciun efect negativ asupra nivelului colesterolului sau a hormonilor, fiind astfel dieta ideală, a explicat dr. Ludwig. |
Autor: Descopera.ro Sursa: www.descopera.ro Miercuri, 27 Iunie 2012 |
joi, 28 iunie 2012
Cea mai bună dietă pentru slăbit, identificată de cea mai importantă asociaţie medicală din SUA
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu