Ronţăitul între mese îţi obosește ficatul |
Ce mănânci și cât mănânci, câtă apă bei, câtă grijă ai de dantura ta - cele mai banale obiceiuri de zi cu zi îţi pot afecta sănătatea. În ce fel? Îţi explică specialistul Libertăţii, dr. Elena Mihai. Amâni vizita la dentist Rău faci, pentru că bacteriile din dinţii cariaţi și din gingii sunt transportate, prin sânge, spre alte organe. Așa se explică faptul că persoanele care au o dantură deteriorată suferă, mai devreme sau mai târziu, de reumatism și de afecţiuni cardiace. Iar cercetările medicale au stabilit, de curând, că femeile care au afecţiuni ale gingiilor rămân însărcinate cu întârziere.
Iei gustări din oră în oră
O alimentaţie sănătoasă înseamnă să mănânci trei mese principale pe zi și două gustări (alcătuite din fructe). Cunoști foarte bine regula aceasta, dar nu te poţi abţine: te trezești de multe ori pe zi ronţăind câte ceva în plus: o brânzoaică în drum spre serviciu, niște biscuiţei până la masa de prânz, floricele sau chipsuri seara, în faţa televizorului... Azi așa, mâine așa, și te mai miri că te îngrași pe zi ce trece! Uită acest obicei păgubos: cu cât “câștigi” mai multe kilograme, cu atât mai mult îţi obosești inima și ficatul, iar riscul de diabet crește!
Fumezi. Mult!
Efectele consumului de tutun apar în timp - sunt afectaţi plămânii, sistemul cardiovascular, sistemul gastrointestinal, crește riscul de diabet și de cancer, pielea devine ternă și dinţii se îngălbenesc. Iar statisticile medicale arată că fumatul este cauza decesului prematur în cazul a 50% din totalul fumătorilor.
Bei prea puţină apă
Îmbătrânirea este urmarea deshidratării - susţin specialiștii, pentru că apa este cea care “spală” toxinele din organism. Nu bei destul (circa 1,5 litri pe zi)? Organele se intoxică treptat. Uiţi să bei pentru că... nu-ţi este sete? Folosește următorul truc: umple trei sticle de 500 ml și scrie pe fiecare: dimineaţă, prânz, seară. ?ine-le la îndemână și ai să vezi că le dai gata fără probleme. |
Autor: libertatea.ro Sursa: www.libertatea.ro Miercuri, 2 Mai 2012 |
joi, 3 mai 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu