ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

marți, 8 mai 2012

Efectul incredibil al iaurtului. Ar putea revoluţiona industria sexului

Efectul incredibil al iaurtului. Ar putea revoluţiona industria sexului
Efectul incredibil al iaurtului. Ar putea revoluţiona industria sexului Oamenii de știinţă americani de la MIT au descoperit că iaurtul le îmbunătăţește potenţa șoarecilor, iar această descoperire ar putea avea implicaţii importante în domeniul fertilităţii bărbaţilor.

Iaurtul e bun pentru femei dacă îl mănâncă bărbaţii. Este o zicală care ar putea deveni faimoasă în viitor, dacă un studiu al cercetătorilor de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) realizat pe șoareci se va dovedi valabil și în cazul oamenilor.
În vara lui 2011, o echipă de oameni de știinţă de la MIT și-au propus să afle efectele iaurtului asupra obezităţii. Au luat 80 de șoareci de laborator și i-au împărţit în două grupuri. Primul a fost hrănit cu mâncare nesănătoasă, bogată în grăsimi și săracă în fibre și nutrienţi, iar al doilea grup a fost hrănit cu mâncare standard pentru șoareci. Fiecare dintre cele două grupuri a fost apoi împărţit în două subgrupuri: câte unul de control și câte unul cu șoareci care au primit și iaurturi cu aromă de vanilie, scrie scientificamerican.com.
Scopul cercetătorilor a fost să înţeleagă modul în care o dietă cu probiotice poate preveni obezitatea, însă cele mai spectaculoase rezultate ale experimentului au fost cu totul și cu totul neașteptate.
Iaurtul mărește testiculele
În primul rând, oamenii de știinţă au constatat că iaurtul le-a crescut șoarecilor de zece ori numărul de foliculi piloși, ceea ce a făcut ca blana lor să strălucească mai ceva ca în reclamele cu dive la șampon.
De asemenea, au constatat că testiculele masculilor s-au mărit datorită iaurtului. Astfel, testiculele șoarecilor care au mâncat iaurt s-au mărit cu 5% (cei cu dietă sănătoasă) și cu 15% (cei cu regim fast food).
Dimensiunile sporite s-au văzut și în performanţa sexuală a șoarecilor. Cei care au mâncat iaurt și-au inseminat mai ușor partenerele și au produs mai mulţi urmași. De asemenea, femelele care au fost hrănite cu iaurt au dat și ele naștere mai multor pui, cu o sănătate mai bună.
Cercetătorii MIT cred că iaurtul are putea avea același efect și asupra bărbaţilor. De altfel, un studiu în desfășurare al oamenilor de știinţă de la Harvard arată într-adevăr că iaurtul îmbunătăţește fertilitatea bărbaţilor. "Până acum, cercetătile noastre se aseamănă foarte mult cu studiul desfășurat pe șoareci", a spus cercetătorul Jorge Chavarro.
 





Autor: Realitatea.net
Sursa: www.realitatea.net  Marti, 8 Mai 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu