ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

vineri, 18 martie 2011

Iodul, periculos pentru cei cu alergii și boli renale

 Iodul, periculos pentru cei cu alergii și boli renale
Iodul, periculos pentru cei cu alergii și boli renale Autorităţile americane avertizeză cetăţenii să nu ia pastile de iodură de potasiu pentru o eventuală protecţie împotriva radiaţiilor care provin de la centrala nucleară Fukushima din Japonia.
"Cei care iau aceste pastile își pun sănătatea în pericol din cauza efectelor secundare", a declarat șeful Departamentului de Sănătate Publică din Illinois, medicul Damon Arnold.
În SUA, ca și în România, pastilele de iodură de potasiu se dau fără reţetă și au rolul de a proteja glanda tiroidă de expunerea la un nivel ridicat de radiaţii.
"Iodul nu protejează alte părţi ale corpului", atenţionează specialiștii americani.
Pastilele pot fi periculoase la cei care au alergie la iod sau la fructe de mare, la cei care au anumite boli de piele, boli renale sau la cei care au probleme cu tiroida.
Efectele secundare ale administrării florului sunt greaţa, deranjamente la stomac, inflmarea glandelor salivare și posibile reacţii alergice severe.
Oamenii de știinţă americani susţin că nivelul radioactivităţii va fi diluat de Oceanul Pacific. "Este puţin probabil ca nivelul radioactivităţii în SUA să pună probleme sănătăţii locuitorilor de pe Coastă de Vest", a spus Daniel Jaffe, specialist în fizica atmosferei la Universitatea din Washington.

Ministerul Sănătăţii ar putea cumpăra pastile de iod dacă situaţia se agravează

În România, medicii cred că e aproape imposibil să ajungă radiaţii de la centrala nucleară din Japonia.
La noi în ţară, iodură de potasiu se găsește în multe farmacii, se dă fără reţetă și este destul de ieftină (între 1 și 4 lei cutia). "Există stocuri de iodură de potasiu la Cernavodă, la spitalul aflat în apropiere de centrala nucleară. Specialiștii Ministerului Sănătaţii analizează situaţia și dacă va fi nevoie vom organiza o licitaţie și vom cumpăra astfel de pastile", ne-a declarat Oana Grigore, de la Biroul de Presă al Ministerului Sănătaţii.
Autor: Evenimentul zilei
Sursa: www.evz.ro  Vineri, 18 Martie 2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu