ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

joi, 8 octombrie 2015

”Medicamentul” anti-obezitate din frigider. Cine îl consumă regulat nu se îmbolnăvește de diabet și nu face burtă


Obezitatea infantilă se află în creștere în întreaga lume, după cum arată un plan de acțiune recent al Organizației Mondiale a Sănătății. Obezităţii infantile îi sunt asociate probleme serioase de sănătate, ce nu ar trebui ignorate: rezistența la insulină și diabetul de tip 2, sindromul cardiometabolic, efectul pro-inflamator, ficatul gras cu risc de fibroză și complicații, predispoziția crescută la astm în forme severe, efectul imunosupresiv, riscul crescut de scleroză multiplă și boală malignă la maturitate, tulburări psihologice și altele, dezvoltate în copilărie sau ulterior, ca adult.
Numeroase studii recente pun în evidenţă valoarea unui aliment traditional, iaurtul, în îmbunătăţirea calităţii dietei şi reducerea semnificativă a riscurilor de sănătate (obezitate, diabet, sindrom cardiometabolic), atât la adulţi, cât şi la copii. Astfel, copiii şi adolescenţii care consumă regulat iaurt s-a demonstrat că au un aport caloric şi de grăsimi mai redus, un aport crescut de calciu, potasiu şi vitamina D, valori mai mici pentru indicele de masă corporală, circumferinţa taliei şi mărimea pliului subscapular.


Obezitatea în rândul copiilor este o preocupare importantă pentru specialiștii din întreaga lume. Această afecțiune este un factor de risc pentru apariția  unor complicații și boli grave, precum diabetul de tip 2, chiar și în rândul populației foarte tinere. În Statele Unite, în urmă cu un deceniu, mai puțin de 3% din cazurile de diabet nou descoperite la adolescenți erau de tip 2, în timp ce în prezent ponderea acestora a crescut la 45%. Aceste date sunt alarmante și, din acest motiv, este necesar ca nutriționiștii să tragă un semnal de alarmă asupra rolului pe care îl are educația populației în privința nutriției sănătoase, pentru toate categoriile de vârstă. Combinată cu un program susținut de mișcare, alimentația adecvată este prima şi cea mai eficientă soluție pentru scăderea prevalenței obezității, iar consumul zilnic de lactate şi îndeosebi de iaurt este o necesitate la orice vârstă, beneficiile acestui consum fiind demonstrate în studii recente efectuate la copii şi adolescenţi”, a declarat șef lucr. dr. Cornelia Bala, preşedintele Asociaţiei Române a Educatorilor în Diabet (ARED).
Deşi, la nivel declarativ, alimentația sănătoasă se află printre preocupările majore ale românilor, datele de consum alimentar arată că, pe parcursul unui an, un român consumă, în medie: 21 kg zahăr în formă pură sau din produse zaharoase, 74 kg fructe (conținând 7 kg zaharuri), 7,3 kg de iaurt (simplu și cu fructe, care contribuie cu 0,5 kg zaharuri, incluzând şi lactoza naturală din lapte), 16 kg grăsimi (uleiuri vegetale, margarină, untură şi unt) și nu mai puţin de 90 litri de bere şi 154 litri de băuturi răcoritoare îndulcite (cu un aport de aproximativ 12 kg de zahăr)*.
Conform unui studiu recent, 17% dintre copiii preșcolari (3-6 ani) nu iau micul dejun. Un alt studiu realizat la nivel european asupra adolescenților cu vârsta cuprinsă între 13-17 ani a arătat că 46% dintre aceștia nu iau micul dejun. Studiul mai arată și că, deşi trei sferturi dintre români declară că gustarea lor preferată o reprezintă fructele, în realitate gustările cele mai consumate de către copii și adolescenți sunt biscuiți și dulciuri (40%), fructe (25%) şi doar 9% produse lactate.
De asemenea, rezultatele arată că 29% dintre mamele din România nu acordă importanță subiectului obezității, iar 5% nu știu ce înseamnă și care sunt implicațiile.
Prof. dr. Nicolae Hâncu atrage atenția asupra faptului că informarea părinților în privința nevoilor nutriţionale specifice copiilor și adoptarea de obiceiuri alimentare sănătoase de la o vârstă fragedă este crucială.
De exemplu, în perioada de creştere, acumularea de calciu în organism ajunge de la cca 25 g la naştere pînă la 1100 – 1200 g la adolescent, ritmul de creştere şi mineralizare a sistemului osos fiind mai mare decât cel al masei corporale. De aceea, asigurarea necesarului de calciu şi vitamina D în alimentaţia copilului şi a adolescentului este de o importanţă capitală pentru ca acesta să devină un adult sănătos. Iar, în acest context, importanţa consumului de lapte, iaurt şi brânzeturi,  reprezentând principalele surse alimentare de calciu, este evidentă.
„Acțiunile de promovare a unei diete echilibrate și a unui stil de viață activ, în țări precum Franța, Anglia și Statele Unite, au stopat creșterea prevalenței obezității sau a excesului ponderal la copii, dar încă nu s-a reușit reducerea acestor probleme. Raportul dintre conţinutul de nutrienţi esenţiali şi aportul caloric este un criteriu obiectiv în evaluarea calităţii nutriţionale a alimentelor. În clasificarea celor mai valoroase alimente recomandate a fi consumate zilnic de către copii și adolescenți, în fruntea listei se află fructele şi legumele, urmate de lapte și iaurt, acestea din urmă fiind surse naturale de proteine de foarte bună calitate, calciu, potasiu, zinc, fosfor, vitamine din grupul B – nutrienţi foarte importanţi în dezvoltarea organismului şi în menţinerea unei bune sănătăţi. In plus, iaurtul conţine bacterii lactice de fermentare şi alte bacterii probiotice, al căror rol benefic la nivel digestiv este clar demonstrat”, a declarat prof. dr. Nicolae Hâncu, membru de onoare al Academiei Române.
Toate aceste informaţii, bazate pe studii ştiinţifice publicate recent, au fost prezentate în cadrul celei de-a V-a Conferințe Sănătate prin Alimentație, care a avut loc pe 26 septembrie în București.
Email Printeaza PDFDoctorul zilei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu