ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

duminică, 8 martie 2015

Homeopatia, de ajutor în tratarea hepatitelor B,C și D Ficatul este organul cu cea mai mare capacitate de regenerare. Din fericire, natura vine în ajutor cu plante, produse ale stupului, remedii homeopate și cu alimente care dau energie organismului pentru susținerea acestui proces. Violeta Fotache Sfaturi și îndrumări cu privire la folosirea remediilor naturale în tratarea bolilor hepatice ne-a dat, de această dată, dr. Alexandra Victoria Ghement, medic colaborator cu „Prăvălia Părinților”. „În ceea ce privește dieta, se consumă preponderent cereale integrale, semințe, fructe, legume, lapte proaspăt muls, leguminoase, precum lintea și năutul. Se evită celelalte lactate, carnea, alcoolul, prăjelile, zahărul și făina albă”, spune medicul Alexandra Ghement. Somnul înainte de miezul nopții este foarte important pentru a se respecta intervalul între orele 1 și 3 noaptea, în care se reface, în mod normal, funcția ficatului, atrage atenția specialistul. „Zeolitul are o mare putere de a adsorbi și elimina substanțele toxice având o structură spațială specială și unică. De asemenea, el modulează imunitatea, fiind folosit cu rezultate foarte bune în oncologie. O linguriță de 3ori /zi înainte cu 30 de minute de mesele principale”, recomandă dr. Ghement. Plante tămăduitoare Plantele cunoscute pentru degajarea căilor biliare sunt anghinarea și pulberea de rostopască, luate înainte de mese sau între mese (nu imediat după masă). Un remediu foarte util pentru rolul hepatoprotector, decongestiv și antiinflamator hepatic este Rumex Carbo – pulbere carbonizată din amestec de sâmburi de măslin (Olea europea), seminţe de struguri (Vitis viniferae semen), crenguţe de viţă de vie (Vitis viniferae lignum cum cortex), rostopască (Chelidonii herba), rizomi de ştevia stânelor (Rumex alpinus). Se fac cure de 2-3 luni cu 3 grame de pulbere calcinată, în amestec cu 1 lingură de miere de albine. Se administrează o dată la 3 zile. Alta plantă cu efecte remarcabile pentru ficat este Armurariul. Fructele de armurariu conțin silimarină care, împreună cu celelalte componente ale plantei, acționează prin efect sinergic asupra celulelor hepatice fiind hepatoprotector. Se administrează pulbere măcinată proaspăt (ținută în frigider, în recipienți ermetic închiși, pentru a se evita oxidarea) împreună cu nucă măcinată. Se mestecă foarte bine câte o linguriță de două ori pe zi, după administrarea zeolitului. Apoi se bea puțină apă caldă, spune specialistul. De asemenea, alte plante folositoare sunt trei frați pătați, gălbenele, sunătoare, sulfină, pufulita cu flori mici,urzica. Se poate folosi echinaceea, în funcție de specificul fiecărui caz în parte, pentru stimulare imunitară (mai puțin la pacienții care au alte boli autoimune asociate). Albinele, salvatoare Produsele stupului ajută refacerea ficatului și vindecarea lui. „Polenul crud se administrează dimi­neața, după ce se dizolvă 20-30 de minute în apă plată sau freshuri de fructe ori legume. Ca doză orientativă -1 linguriță la fiecare 10 kg /corp. Conține aminoacizi de bună calitate, vitamine, enzime, minerale, oligoelemente cu biodisponibilitate mare. Rol important în regenerare celulară hepatică”. Propolisul – leagă și elimină toxinele de origine diversă, alături de zeolit, are acțiune antiinflamatoare puternică și susține imunitatea. „Se folosește tinctura de propolis 30% în alcool de 70 grade 2ml de 2/zi sau 3-4 ml de 3-4 ori pe zi, în amestec cu miere naturală”. Dozele sunt stabilite de medic pentru fiecare caz în parte, în urma consultației. „La pacienții diabetici se recomandă în amestec cu tărâțe de grâu sau pe miez de pâine, ori în amestec cu miere de salcâm sau castan, fără a depăși doza de 2-3 lingurițe de miere pentru toată ziua”, recomandă medicul Alexandra Ghement. Un alt produs pe bază de propolis este Propoliv Extract, un extract de propolis 95% și ulei de măsline 5%. În funcție de caz, doza este între 1-2 cps de 3/zi. Mierea naturală este un bun energizant trofic celular. Se preferă mierea de mana și de cimbrișor, iar la diabetici salcâm și castan (mai multă fructoză decât glucoza). Pentru pacienții nediabetici se poate folosi în amestec cu tinctura de propolis – o linguriță la un ml de tinctură de propolis. Lăptișorul de matcă proaspăt – alt produs excepțional dăruit de albine, este cunoscut prin efectul său antiviral și de refacere a structurii hepatice. Se administrează între 4 și 10 ml zilnic, sublingual, dimineața. Dizolvarea sublinguală este importantă și datorită ramului secundar al meridianului energetic al Veziculei Biliare, care trece în zona venei sublinguale, dezvăluie medicul homeopat. Apilarnilul este alt produs al stupului care, în amestec cu miere și polen (produsul Apilarmel), este util în tratarea acestor afecțiuni – 1-2 lingurite /zi. Gemoterapia – vine în ajutorul bolnavilor de hepatită cu extractele (maceratele glicerinice) din: muguri de alun( Corylus avellana), mlădițe de rozmarin (Rosmarinus officinalis), radice de secară(Secale Cereale), caprifoi (Lonicera nigra), coacăz negru (Ribes nigrum) și ienupăr (Juniperus comunis). Acestea se combină în funcție de fiecare bolnav în parte. „Produsul Polygemma nr.11 – pentru detoxifierea ficatului este util în doză de 2-3 ml, de 2 ori pe zi, în cure de 1-2 luni. Homeopatia prin remediile homeopate este extrem de folositoare. Dintre acestea amintesc: Chelidonium majus, Carduus marianus, Phosphorus, Lycopodium, Nux vomica etc. Acestea se aleg de către medicul homeopat în urma consultației de specialitate. Nu în ultimul rând bolnavii de hepatită trebuie să-și controleze emoțiile, medicina tradițională chineză învățându-ne că emoția principală asociată ficatului este mânia(furia). Remediile florale Bach ajuta la echilibrarea emoțiilor”, mai arată dr. Alexandra Ghement. Acest articol este proprietatea Doctorul Zilei și este protejat de Legea drepturilor de autor. Orice preluare integrală sau parțială a conținutului se poate face doar cu citarea sursei, astfel: pentru publicațiile tipărite - revista Doctorul Zilei, iar pentru publicațiile online - www.doctorulzilei.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu