ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

miercuri, 1 octombrie 2014

Leucemia mieloidă cronică, boala care atacă pe nepregătite!

Autor: Paula Rotaru
I se poate întâmpla oricui, oricând, indiferent de vârstă şi de stilul de viaţă!
Leucemia Mieloidă Cronică (LMC) este o boală asimptomatică şi poate lua pe nepregătite un om aparent sănătos, dar care nu ştie că în interiorul corpului său se petrec schimbări spectaculoase, care îi pun viaţa în pericol. 
În Europa incidenţa este estimată la 10 până la 15 cazuri la 1.000.000 de persoane.
Cuprins
Ce este leucemia mieloidă cronică?
Cauzele leucemiei mieloide cronice
Simptome Leucemia Mieloidă Cronică
Diagnostic Leucemia Mieloidă Cronică
Stadii de evoluţie a leucemiei mieloide cronice
Tratamentul leucemiei mieloide cronice
Nevoile bolnavilor de leucemie mieloidă cronică
sus

Ce este leucemia mieloidă cronică?

Leucemia Mieloidă Cronică reprezintă o formă rară de cancer, care afectează celulele sângelui şi este caracterizată de o mutaţie genetică a cromozomilor 9 şi 22. Această mutaţie duce la o creştere necontrolată a celulelor albe din sânge, care nu îşi mai pot îndeplini corect funcţiile şi astfel apare incapacitatea organismului de a lupta cu infecţiile, chiar şi cele uşoare.
LMC apare în special în rândul adulţilor, vârsta medie la diagnostic fiind de 45-55 de ani, însă există şi cazuri de copii afectaţi de această formă rară de cancer, mai rare ce-i drept.

sus

Cauzele leucemiei mieloide cronice

Din păcate, cauzele acestei boli sunt încă o necunoscută pentru medici. Nu se ştie ce anume determină apariţia acestei boli şi nu există un factor declanşator.
Tot ceea ce se ştie în momentul de faţă este că leucemia mieloidă cronică este o mutaţie care apare întâmplător la nivelul unei celule stem hematopoietice şi oricine poate cădea victimă acestei cumplite boli, indiferent de stilul de viaţă şi antecedentele medicale.

sus

Simptome Leucemia Mieloidă Cronică

În peste 30% din cazuri, leucemia mieloidă cronică poate fi lipsită foarte mult timp de simptome, bolnavii descoperind absolut întâmplător, cu ocazia unui set de analize medicale, creşterea anormală a numărului de leucocite din sânge, principalul semn al acestei boli.
Există însă şi situaţii când bolnavul se confruntă pe termen lung cu infecţii repetate, hemoragii severe (în special sângerări nazale), scădere în greutate, lipsa poftei de mâncare sau chiar refuzul de a se alimenta (anorexie), dureri la nivelul oaselor, creşterea în volum a splinei, oboseală, senzaţie de presiune şi saturaţie în partea superioară a stomacului, lipsa de aer etc. 

sus

Diagnostic Leucemia Mieloidă Cronică

Dacă se observă astfel de simptome iar acestea persistă pe termen lung, este indicată prezenţa la cabinetul medicului specialist, pentru o consultaţie amănunţită şi pentru stabilirea unui diagnostic.
Examenul clinic constă în:
  • Examinarea ganglionilor limfatici
  • Examinarea splinei şi a abdomenului
  • Mielograma (o analiză a celulelor măduvei osoase)
  • Tehnica FISH, care evidenţiază anomaliile cromozomiale
Deoarece leucemia mieloidă cronică are un debut silenţios, este foarte importantă verificarea periodică a hemoleucogramei, pentru a observa dacă există anomalii ale nivelului de leucocite în sânge.
sus

Stadii de evoluţie a leucemiei mieloide cronice

Majoritatea pacienţilor cu LMC, aproximativ 85%,  sunt diagnosticaţi în stadii incipiente, adică în faza cronică a bolii. Restul de 5-10% sunt cazuri de leucemie mieloidă cronică în fază accelerată sau sub formă de puseu blastic, forme mult mai grave.
Trebuie ştiut însă că nu toţi bolnavii respectă ordinea faza cronică – faza accelerată – puseu blastic, prin urmare nu se poate pune problema unui tratament universal, ci trebuie abordată o acţiune terapeutică individualizată. 

sus

Tratamentul leucemiei mieloide cronice

 La nivelul anilor 2000, leucemia mieloidă cronică era considerată o boală letală pentru majoritatea pacienţilor. Astăzi însă, pacienţii pot avea acces la tratamente inovative care au drept scop principal distrugerea celulelor canceroase şi ameliorarea simptomelor cauzate de splenomegalie (creşterea în volum a splinei).
Urmând constant tratamentul potrivit, pacientul are şansa de a dezvolta celule sănătoase, normale, în măduva osoasă, şi astfel se poate bucura de o speranţă de viaţă similară cu a unei persoane perfect sănătoase.

Trebuie ţinut cont însă de faptul că tratamentul se stabileşte în funcţie de tipul de leucemie, de stadiul bolii, vârsta pacientului şi de starea generală de sănătate.

Transplantul de măduvă rămâne însă singura şansă de vindecare totală a leucemiei mieloide cronice, riscurile acestei proceduri fiind însă ridicate (morbiditate şi mortalitate între 10-30%). De asemenea, pentru un transplant medular este nevoie de un donor sănătos, al cărui material genetic să corespundă cu cel al receptorului.
sus

Nevoile bolnavilor de leucemie mieloidă cronică

Pe 22 septembrie, Asociaţia Română de Cancere Rare a organizat mai multe evenimente care au avut ca temă principală leucemia mieloidă cronică. Data nu a fost aleasă întâmplător, deoarece 22/9 reprezintă modificarea genetică a cromozomilor 9 şi 22, care cauzează leucemia mieloidă cronică.
Tema campaniei din acest an este numită „Pacienţii cu LMC există. Să fim conştienţi de existenţa lor!”, iar scopul acesteia este de a aduce în atenţia oamenilor şi a instituţiilor abilitate greutăţile pe care sunt nevoiţi să le înfrunte bolnavii cu LMC şi nevoile lor vizavi de tratamentele care le pot uşura viaţa.
În prezent, aproximativ 1.300 de pacienţi români cu LMC urmează un tratament cu diverse medicamente. Pacienţii salută accesul la terapiile generice alături de cele inovatoare, pentru că acest lucru poate îmbunătăţi accesul lor la terapie, dar fac apel  pentru calitate şi consistenţă atunci când sunt introduse medicamente noi pentru a le trata cancerul!

Pentru a minimiza potenţialele incertitudini şi riscuri pentru pacienti, prin campania din acest an sunt propuse următoarele măsuri:

1. Eliminarea listelor de aşteptare sau al „numărului limitat de locuri” în programele de sănătate! Boala nu alege şi nimeni nu are dreptul să decidă cine moare şi cine trăieşte!

2. Nici un medicament pentru tratarea LMC nu trebuie să fie prescris pacienţilor fără dovezi fiabile de calitate!

3. Pentru a asigura eficacitatea clinică a produselor din acelaşi compus ar trebui să fie colectate şi publicate mai multe date clinice comparative!

4. În situaţia în care un pacient răspunde deja în mod optim la tratamentul curent şi îl tolerează bine, niciodată nu ar trebui să-i fie schimbat tratamentul cu produse din acelaşi compus din motive non-medicale!
5. În cazul în care un pacient nu mai răspunde sau experimentează o creştere semnificativă de toxicitate după trecerea la alt produs, pacientul trebuie să aibă opţiunea de a reveni la tratamentul anterior sau să treacă la un alt tratament în cazul în care acesta este disponibil! 

Citește și:
Lupta cu leucemia, descoperire cruciala
Leucemie mieloidă cronică – grup de suport pentru pacienţi
Donezi 1 euro şi poţi salva viaţa unui bolnav de leucemie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu