ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

joi, 9 octombrie 2014

Cafea pentru memorie brici şi risc minim de diabet! Top 5 motive să o iubeşti

Autor: Paula Rotaru
Are un gust fantastic, te trezeste instant şi miroase divin – despre cafea vom vorbi în cele ce urmează, pentru că este un lichid fără de care viaţa multora dintre noi nu ar mai  fi atât de optimistă, mai ales dacă ne uităm pe geam şi vedem doar nori negri şi ploaie rece de toamnă.
Pentru că studiile privind cafeaua sunt multe iar informaţiile vin, de cele mai multe ori, pe bucăţele, am hotârât că cel mai bine este să înşirăm aici cele mai importante argumente pentru care acest deliciu matinal ar trebui consumat cât mai des.

Cafeaua - Beneficii

Este o sursă inestimabilă de antioxidanţi

Antioxidanţii sunt prietenii de seamă ai celulelor, care ajută la prevenirea inflamaţiilor din corp, ţinând astfel la respect boli precum artrita, ateroscleroza sau cancerul. De asemenea, antioxidanţii neutralizează acţiunea radicalilor liberi, care pot cauza stresul oxidativ ce duce la boli cronice.

Îmbunătăţeşte memoria

Deşi nu se cunoaşte cu exactitate modalitatea prin care reuşeşte să aibă acest efect benefic asupra creierului. Cert e că experimentele au arătat că o ceaşcă-două de cafea băute pe zi ne pot feri de temuta boală Alzheimer, cu ale ei manifestări neplăcute.

Ţine la distanţă atacul de cord

Aceste beneficii sunt asigurate prin acţiunea substanţelor miraculoase pe care le conţine şi care au capacitatea de a “bandaja” vasele de sânge.

Te fereşte de cancer

În special pe bărbaţi, pentru că e demonstrat ştiinţific faptul că pentru fiecare ceaşcă de cafea băută, riscul de cancer de prostată scade cu şapte procente.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru doamne însă, care îşi pot reduce vizibil riscul de cancer endometrial cu fiecare ceaşcă de cafea băută. De asemenea, cancerele la nivelul ficatului, cel de colon, de sân sau cancerul colorectal sunt ţintite de antioxidanţii miraculoşi din cafea.

Poftă de mişcare, “adieu, depresie!” + risc minim de diabet

Cam aşa pot fi enumerate pe scurt celelalte beneficii ale cafelei pentru sănătatea noastră fizică şi psihică. O adevărată mană cerească pentru toţi şi toate, mai ales pentru doamnele care, se ştie, se luptă să scape permanent de câteva kilograme, chiar dacă nu e necesar – cafeaua poate să ţină ştacheta sus de tot în ceea ce priveşte nivelul de energie şi ne conferă o mai mare încredere că putem duce totul la bun sfârşit.
Cu alte cuvinte, ne face mai optimiste, iar asta se datorează în principal acţiunii benefice asupra neurotransmiţătorilor care sunt responsabili de starea emoţională, respectiv dopamina şi serotonina.

Pentru cafegiii care nu concep să-şi înceapă ziua fără o ceaşcă aburindă de cafea, acestea sunt veşti grozave, dar care trebuie totuşi privite cu un ochi critic deoarece, bineînţeles, ce-i prea mult strică. Aşadar, moderaţia este cheia! Nu beţi mai mult de 2-3 ceşti de cafea pe zi şi ţineţi cont şi de modul de preparare. Specialiştii recomandă să nu adăugăm mai mult de 2 linguriţe de cafea la 150 de mililitri de apă şi să fim chibzuiţi cu cantităţile, mai ales dacă avem un istoric de afecţiuni cardiace.
Citește și:
Iubeste cafeaua! Face minuni...
Cafeaua scade riscul de de cancer de endometru
Cafeaua reduce riscul de cancer de endometru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu