30 Sep, 2014
Chirurg oncolog: „Durerile de sân apar în boli puțin grave. Cancerul mamar doare numai în faza terminală”
Loreta Popa
Aproximativ una din zece femei acuză dureri moderate sau severe la nivelul sânului. Conf. univ. dr. Ion Daniel explică ce înseamnă cu adevărat durerea la nivelul sânului și mai ales când reprezintă un semnal de alarmă
Sânul este un organ care definește feminitatea, este parte integrantă a personalității unei femei. Privit din afară poate fi un organ neimportant. Dar dincolo de rolul lui fiziologic, sânul are și o semnificație estetică, psihologică, socială şi sexuală. „Pentru cancer durerea nu este un semn important. Cancerul de sân doare doar în fazele terminale. Durerea la nivelul sânului este o acuză relativ frecventă printre femeile care se prezintă la medic. E un paradox aici. Este frecventă în bolile mai puțin grave decât în cele cu adevărat fără nici o șansă de a fi tratate. Cancerul de sân este o problemă de sănătate publică, este unul dintre cele mai frecvente la femei, în primele două sau trei locuri și este o problemă care ne preocupă și trebuie să-i preocupe pe cei care se ocupă de sănătatea femeii”, spune medicul Ion Daniel, șeful Clinicii Chirurgie III a Spitalului Universitar de Urgență București și colaborator al proiectul Suport și Consiliere pentru Sănătatea Sânului, inițiat de Asociația M.A.M.E. în sprijinul femeilor din România, prin care se dorește să se ofere gratuit informație medicală corectă, consiliere psihologică și juridică, suport și îndrumare pentru rezolvarea problemelor ce țin de sănătatea sânului. Sânul, un organ viu
Atunci când apare durerea la nivelul sânului principala problemă care se ridică este dacă aceasta este provocată de o tumoră sau nu? Preocuparea excesivă dă naștere uneori la nevrozelor, ajungând-se la cancerofobii. „Să nu împingem lucrurile la extrem”, atrage atenția medicul Ion Daniel. „De obicei durerea la nivelul sânului apare în cazul afecțiunilor necanceroase. O stare de tensiune, de apăsare, disconfort, este oarecum normală până la o anumită limită pentru femeia matură, aflată în activitate genitală, pentru că acest organ este unul care suferă niște transformări hormonale cu caracter ciclic. Știe toată lumea că există un ciclu endometrial, uterin, ovarian. În decursul unui astfel de ciclu și sânul suferă modificări hormonale. Este un organ viu prin excelență. În preajma menstruației sânul este mai angorjat, mai tumefiat, mai încordat, ușor dureros și sensibil. La unele femei aceste modificări au un caracter mai accentuat, unele suferă mai mult decât altele”.
Acest articol este proprietatea
Doctorul Zilei și este protejat de Legea drepturilor de autor. Orice
preluare integrală sau parțială a conținutului se poate face doar cu
citarea sursei, astfel: pentru publicațiile tipărite - revista Doctorul
Zilei, iar pentru publicațiile online - www.doctorulzilei.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu