ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

joi, 8 august 2013

Descoperă ce băutură stimulează memoria!

07 august 2013 | Elena Diaconu



Oamenii de știință au ajuns la concluzia că poate favoriza procesele de memorare şi stimula atenţia. Despre ce băutură este vorba? Iată!
Un studiu efectuat de Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie arată că un consum moderat de bere ar putea favoriza procesele de memorare prin încorporarea datelor recente în memoria pe termen lung.
Totodată, studiul evidenţiază faptul că persoanele active care beau din când în când bere, își amplifică impactul amintirilor autobiografice plăcute asupra creierului. Astfel, luând în considerare faptul că procesul de memorare presupune compararea informaţiilor noi cu ceea ce este deja cunoscut, studiul indică faptul că un consum moderat şi responsabil de bere ar putea favoriza acest proces.
Mai mult, potrivit cercetării, berea ar putea permite o creştere a utilizării dinamice a tuturor resurselor de atenţie ale sistemului nervos central. Astfel, participanţii la studiu care au consumat o cantitate moderată de bere au prezentat o alocare de două ori mai puternică a resurselor ce ţin de atenţie, faţă de grupul de control.

Eşantionul folosit pentru studiu a fost format din 29 de bărbaţi consumatori de bere, cu vârste între 18 şi 64 de ani, cu un consum săptămânal moderat cuprins între 4 şi 14 pahare de bere, în limitele consumului moderat de alcool pentru bărbaţi indicat de Organizația Mondială a Sănătății.
http://www.clickpentrufemei.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu