Mănâncă mult pepene. Ajută! Lubeniţa protejează inima, melonul apără pielea contra razelor ultraviolete |
![]() Te răcorește. Îţi taie și setea, și pofta de dulciuri rafinate, dăunătoare sănătăţii. În schimb, îi furnizează organismului nutrienţii de care are mare nevoie ca să funcţioneze la parametri maximi. Iată trei motive puternice ca să te delectezi cu pepene și vara asta. Roșu sau galben? Și, și - spune specialistul ziarului Libertatea, dr. Cristina Bălănescu. Și explică de ce. Indiferent de culoare (roșu - numit popular lubeniţă - sau galben, cunoscut și sub denumirea melon), pepenele este o sursă esenţială de vitamina A și de potasiu, nutrienţi ce păzesc sănătatea ochilor, reglează tensiunea arterială, prevenind accidentele vascular-cerebrale, și susţin sistemul muscular, preîntâmpinând pierderea de masă osoasă și osteoporoza. Alt atu: acest fruct de sezon conţine foarte multă apă și o cantitate infimă de calorii. Așa că ajută corpul să se hidrateze și îl detoxifică (fiindcă apa pe care o furnizează miezul, fie el roșu sau galben, se elimină iute, luând cu ea toxinele din organism). Dincolo de aceste câteva elemente comune (deși nu sunt singurele), să vedem ce atuuri are fiecare dintre cele două soiuri. DACĂ PREFERI PEPENELE ROȘU (lubeniţa)… …sănătatea ta are numai de câștigat. Fiindcă elementul nutritiv de bază, în cazul pepenelui roșu, este licopenul: un pigment natural care dă culoarea specifică miezului și care are puternic efect antioxidant (combate radicalii liberi, “responsabili” cu procesul de îmbătrânire). Cum 95% din compoziţia lui este apă, pepenele roșu reglează funcţia renală și previne formarea pietrelor la rinichi. Din același motiv, nutriţioniștii îl recomandă și în curele de detoxifiere, soldate cu pierderea în greutate, cu revigorarea tuturor organelor și cu un ten mai luminos. Pepenele roșu conţine și fibre care stimulează digestia și împiedică stocarea grăsimilor, preîntâmpinând creșterea valorilor tensiunii arteriale și instalarea aterosclerozei (depunerea de grăsimi pe vasele sangvine, până la înfundarea lor). DACĂ Î?I PLACE MAI MULT CEL GALBEN (melonul)… …este cazul să știi că el conţine ceva mai puţină apă decât cel roșu (circa 90%) și este mai dulce; dar are în compoziţie la fel de puţine calorii (35-40 de calorii la 100 g de produs). În schimb, își depășește “ruda” mai colorată prin conţinutul de potasiu, de vitamine B6 și B3 și de fibre alimentare. În plus, pepenele galben este “campion” la conţinutul de betacaroten (provitamina A, un ingredient care se transformă în vitamina A și face minuni pentru sănătatea pielii, protejând-o de atacul radiaţiilor ultraviolete, dar și pentru ochi, sporind acuitatea vizuală). O enzimă importantă din compoziţia pepenelui galben (superoxiddismutaza - SOD) protejează organismul împotriva toxicităţii radicalilor liberi, prevenind îmbătrânirea timpurie. PONT Din cauza conţinutului mare de apă, pepenele (cel roșu, în special, consumat în cantităţi mari) este contraindicat persoanelor cu insuficienţă renală. |
Autor: Libertatea.ro Sursa: www.libertatea.ro Duminica, 28 Iulie 2013 |
duminică, 28 iulie 2013
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu