ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

marți, 8 ianuarie 2013

Cum au fost ascunse EFECTELE NOCIVE ale ZAHĂRULUI
Cum au fost ascunse EFECTELE NOCIVE ale ZAHĂRULUI Diabet, obezitate, boli cardiovasculare sunt doar câteva dintre afecţiunile ce survin în urma consumului de zahăr. La nivel mondial, datele arată că în 2008 trăiau pe Terra 1,5 miliarde de persoane supraponderale sau obeze, adică aproximativ o treime din populaţia planetei. Cu toate acestea, efectele consumului de zahăr sunt ascunse.
Faţă de 1980, rata obezităţii pe plan global s-a dublat. Statisticile ONU arată că, pentru prima dată în istoria omenirii, bolile cronice cauzate de dietă (precum afecţiunile cardiace, diabetul și cancerul) ucid mai multe persoane decât bolile infecţioase, scrie descopera.ro.
Ce a provocat această transformare unică în istoria omenirii? Este greu de crezut că oamenii din regiuni diferite au devenit simultan, în câteva decenii, leneși și lacomi. Conform declaraţiilor specialiștilor, creșterea economică reprezintă unul din motivele pentru care oamenii au devenit mai grași - veniturile mai mari le permit oamenilor să renunţe la mijloacele tradiţionale de locomoţie în favoarea mașinilor, iar munca fizică este înlocuită de cea de birou. De asemenea, veniturile mai mari le permit oamenilor să adopte o dietă mai bogată în calorii.
Acest factor nu explică pe deplin creșterea masivă a cazurilor de sindrom metabolic, diabet și boli cardiovasculare. Gary Taubes și Peter Attia, doi specialiști de la organizaţia Nutrition Science Initiative din California, afirmă că nu toate caloriile sunt egale. Majoritatea acestor probleme de sănătate sunt provocate de dietele bogate în zahăr, substanţă care are un rol extraordinar de nociv asupra sănătăţii umane, mai ales prin modul în care acţionează asupra insulinei. Creșterea cantităţii de zahăr consumat pe cap de locuitor este strict corelată cu creșterea cazurilor de obezitate, diabet și boli cardiovasculare.
Doctorul Robert Lustig, un profesor de pediatrie care și-a dedicat ultimii ani studierii efectelor nocive ale zahărului, subliniază că fructoza, molecula care dă zahărului gustul său dulce, îndeplinește toate condiţile necesare pentru ca o substanţă să fie identificată ca generatoare de dependenţă: declanșează consum în exces, duce la apariţia simptomelor abstinenţei, creează pofte și sensibilitate la alte substanţe care creează dependenţă (în urma expunerii cronice la zahăr devine mai ușoară dependenţa de un alt drog).
Aceste descoperiri ridică o întrebare importantă: cum a fost posibil ca efectele dăunătoare ale acestei substanţe să fie neștiute până acum? O anchetă publicată de curând în Statele Unite ale Americii arată că acest lucru se datorează unui efort masiv, ascuns publicului, pe care producătorii de zahăr l-au depus pentru a ascunde efectele devastatoare ale acestei substanţe.
Doi jurnaliști americani, Gary Taubes și Cristin Kearns Couzens, au depus un efort jurnalistic fără precedent, studiind peste 1.500 de pagini din documentele interne ale companiilor producătoare de zahăr, din rapoartele acestora și din studiile nepublicate ale cercetătorilor ce au jucat un rol cheie în industria zahărului, și au publicat în revista Mother Jones un reportaj ce detaliază strategia folosită de aceste companii pentru a ascunde efectele dăunătoare ale zahărului. Documentele interne ale asociaţiei arată că producătorii de zahăr identificaseră încă din 1962 o legătură între această substanţă și afecţiunile cronice. Aceasta nu era principala problemă a producătorilor la acea vreme, însă, ci popularitatea tot mai mare a celorlalţi îndulcitori.

Autor: Realitatea.net
Sursa: www.realitatea.net  Marti, 8 Ianuarie 2013

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu