Un medicament banal predispune copiii la astm
Studiul a fost realizat pe un eşantion de 441 copii danezi şi a dorit să observe dacă există legături între riscul de apariţie a astmului şi administrarea paracetamolului. Rezultatele au arătat că riscul de apariţie a simptomelor specifice astmului creşte direct proporţional cu expunerea copilului la acest medicament.
În studiu, 336 dintre participanţi au fost monitorizaţi de la naştere,
până la vârsta de 7 ani. Toţi cei 411 subiecţi au avut mame care
sufereau de astm, lucru care îi expunea pe copii la un risc crescut de
dezvoltarea a bolilor pulmonare. În total, până la vârsta de 3 ani, 19%
dintre copii au manifestat simptome produse de astm, precum tusea,
respiraţia şuierătoare sau dispnee.
Rezultatele au demonstrat că acest risc apare, în general, la copii care
au fost trataţi cu paracetamol, în primul an de viaţă. Pentru fiecare
dublare a numărului de zile în care un copil primea paracetamol, exista
un risc de dezvoltare a astmului de 28 de procente. Cu toate acestea,
legătura dispărea până ce copiii atingeau vârsta de 7 ani. În acel
punct, 14% dintre copii sufereau de astm.
Totuşi, legătura statistică nu este de ajuns pentru a demonstra că
paracetamolul cauzează probleme respiratorii. „Considerăm că este prea
devreme pentru a susţine că există o relaţie de cauzalitate, dar
descoperirile ar trebui să încurajeze continuarea cercetărilor”, a
declarat coordonatorul studiului, Hans Bisgaard.
Este foarte important ca oamenii de ştiinţă să identifice şi să
demonstreze dacă această legătură există sau nu. Totuşi, acest lucru nu
va fi uşor. Principalul motiv este acela că majoritatea copiilor bolnavi
de astm tind să sufere de infecţii respiratorii mult mai severe.
Comparativ cu alţi copii, la ei răcelile simple se transformă cu
uşurinţă în bronşite şi pneumonii. Prin urmare, este de aşteptate ca ei
să primească paracetamol mult mai des, comparativ cu alţi copii.
Sursa: Reuters
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu