| 3 tratamente cu plante pentru păr |
Căderea părului este un proces natural și
firesc, însă atunci când are loc într-un mod excesiv poate fi vorba de o
problemă ce poate fi remediată cu ajutorul tratamentelor pe bază de
plante.
Caneluţa stimulează creșterea părului
Condurul doamnei sau caneluţa este, fără îndoială, planta cea mai cunoscută în tratamentele capilare. Frunzele plantei conţin din belșug sulf, un element care stimulează creșterea părului, previne căderea lui și fortifică foliculul pilos. Pe piaţă există numeroase loţiuni capilare, șampoane și alte diverse preparate pe bază de caneluţă. Urzica îmbunătăţește circulaţia sângelui Urzica tonifică pielea capului și și papila dermică a foliculului pilos, îmbunătăţind circulaţia sângelului la nivelul scalpului. Pentru îngrijirea părului se folosește sucul din frunze, dar este și mai bine să se folosească rădăcina de urzică, sub formă de șampon sau maceraţii în alcool sau rom. Cimbrul are acţiune tonică asupra scalpului Atât cimbrul de câmp, cât și cimbrișorul au o acţiune tonică și antiseptică asupra scalpului. Pentru prepararea remediului ai nevoie de un pumn de cimbru la 1 litru de apă. Amestecul se pune la fiert până se reduce la jumătate de litru. Decoctul se aplică pe păr și pe scalp și se lasă să se usuce. Părul nu se clătește timp de câteva ore. De asemenea, pentru întărirea firului de păr se recomandă un consum mare de fructe și legume, deoarece conţin numeroase vitamine esenţiale pentru sănătatea podoabei capilare. În cazul în care carenţele de vitamine sunt mari este indicat să se administreze suplimente. |
| Autor: Click pentru femei Sursa: www.clickpentrufemei.ro Joi, 8 Noiembrie 2012 |
vineri, 9 noiembrie 2012
3 tratamente cu plante pentru păr
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu