ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

sâmbătă, 17 martie 2012

Mierea și întrebuinţările ei

Mierea și întrebuinţările ei
Mierea și întrebuinţările ei Calităţile extraordinare ale mierii, ca medicament și ca aliment preţios în același timp, sunt cunoscute încă din antichitate. Tracii numeau mierea hrana vie.
Conţinutul de microelemente al mierii este similar celui al sângelui uman. Vitaminele B1, B2, B6, B12, enzime, flavoane, flavonoide, compusi aromatici, fitohormoni, acizi organici - lactic, citric, malic, oxalic, dextrină, compuși ai azotului - în total 435 de substanţe. Toate acestea asigură mierii un loc aparte în reglarea funcţiilor organismului uman.
Produsele apicole - mierea, lăptișorul de matcă, polenul, propolisul, veninul de albine și ceara - contribuie la întărirea organismului, astfel încît persoanele care le consumă reușesc sa evite aproape în totalitate orice afecţiune.
Lăptișorul de matcă are un conţinut de vitamină din grupa B mai ridicat decât drojdia de bere. Are un rol deosebit în metabolismul celular, în activitatea creierului, reduce colesterolul din sânge, este util în digestie, pentru combaterea insomniei, a anemiei pernicioase și refacerea glandelor cu secreţie internă.
Polenul este un aliment proteic deosebit de bogat în elemente necesare existenţei plantelor, dar și organismelor animale. Un kilogram de polen conţine atâtea doze zilnice de ritin (vitamina P), câte ar fi necesare câtorva zeci de oameni pentru a preveni un accident vascular la nivelul creierului. Un rol important pentru funcţionarea normală a sistemului nervos revine unei alte substanţe conţinute în polen - anevrina. În plus, polenul este un stimulent al poftei de mâncare, înlesnește digestia, îmbunătăţește tonusul, alungă oboseala, previne rahitismul, căderea părului și chiar face să crească mai bine părul, hrănindu-i rădăcinile.
Propolisul este compus din răţini vegetale, balsam de diferite compoziţii, ceară, uleiuri eterice, fier, microelemente - cupru, zinc, mangan, cobalt, la care se adaugă polen, flavonoide, secreţii ale glandelor salivare ale albinelor. Propolisul este folosit ca biostimulator, care mărește rezistenţa fizică și înlătura oboseala. Datorită proprietăţilor sale antivirale, antitoxice și antiinflamatorii, propolisul își găsește tot mai multe utilizări. Este un bun stimulator al refacerii ţesuturilor afectate de răni, tăieturi și, mai ales arsuri, degerături. Este foarte util în vindecarea rănilor de la armele de foc, precum și în cicatrizarea operaţiilor. Propolisul vindecă mucoasa bucală și este benefic în sângerările gingiilor. Balsamul de propolis protejează împotriva radiaţiilor Roentgen și de altă natură.
Veninul de albine se folosește în vindecarea astmului bronșic, a discopatiilor, artritelor, reumatismului, în tratarea hipertensiunii, a aterosclerozei, ca și pentru atenuarea durerilor reumatice, a celor datorate arteritei și ischiemiei.
Ceara de albine a fost folosită încă din antichitate și tot de atunci i s-au recunoscut virtuţiile terapeutice. Și azi se folosește ceara de albine la prepararea unor unguente și balsamuri. De asemenea, ceara este folosită și în cosmetică.
Mierea se păstreaza în vase bine închise, la rece și la întuneric, în încăperi curate și uscate. Aceasta este contraindicată diabeticilor și obezilor.

Autor: Evenimentul Zilei
Sursa: www.evz.ro  Sambata, 17 Martie 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu