ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

sâmbătă, 31 martie 2012

Leacuri din natură pentru stoparea căderii părului

 Leacuri din natură pentru stoparea căderii părului
Leacuri din natură pentru stoparea căderii părului
Dacă te numeri printre cele care caută remediul ideal pentru a opri căderea părului, în cele ce urmează găsești câteva remedii de încercat.
Propolis și polen
Remediile albinelor dau rezultate bune în multe afecţiuni printre care se numără și căderea părului. Unguentul cu propolis te poate ajuta numai dacă îl folosești timp de aproximativ șase luni. Cu el masezi energic locul afectat timp de două-trei minute. Se absoarbe rapid în piele. Pe lângă acest tratament, poţi lua o linguriţă de polen în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol. Hrănește rădăcinile firelor de păr și accelerează creșterea acestora.
Nuc și mușeţel
Pentru că pierderea părului este cauzată și de îngrășarea părului, este indicat să recurgi la una dintre cele două plante care curăţă foarte bine scalpul și previn apariţia seboreei, nucul și mușeţelul. Din ambele plante poţi face separat ceaiuri, opărindu-le într-un litru de apă clocotită. Cu infuziile obţinute poţi clăti părul după șamponare. Nucul este indicat celor care vor să-și închidă culoarea părului, în timp ce mușeţelul este recomandat celor care-și doresc un păr cu reflexe blond-aurii.
Usturoi și măsline negre
Mirosul neplăcut este singurul impediment atunci când vrei să încerci această metodă, dar niciun preţ nu e prea mare dacă vrei să ai din nou un păr bogat. Multe persoane au fost mulţumite la final. Poţi încerca să tai căţei de usturoi pe lung și să frecţionezi cu ei zona afectată de căderea părului. Repeţi procedura folosind apoi jumătăţi de măsline negre. Acoperi capul pentru două-trei ore, apoi clătești părul cu apă călduţă și-l lași să se usuce singur. Faci asta dimineaţa și seara, timp șase luni sau până ce părul începe să crească. O altă variantă este să pisezi usturoiul și să-l amesteci cu puţin ulei de măsline. Cu pasta obţinută masezi părul și îl acoperi timp de patru ore, după care clătești cu apă călduţă.
Gălbenuș de ou
Oul este recunoscut pentru capacitatea lui a revigora părul. Îl poţi folosi în multe feluri. Pentru spălarea părului, înlocuiește șamponul pentru o perioadă de șase luni cu un amestec din două gălbenușe de ou bătute cu cinci picături de băutură de rom și zece picături de oţet de mere. Umezește părul, întinde pasta obţinută, apoi limpezește-l. Alte tratamente presupun combinarea unui gălbenuș de ou cu o fiolă de vitamina A sau a unui gălbenuș cu puţin ulei de ricin. De fiecare dată faci un masaj al capului cu leacul ales și acoperi capul pentru 10 minute, apoi clătești bine. Metoda se poate repeta peste o săptămână.
Hrean
Doar trei linguri cu vârf de hrean ras vei folosi o dată pe săptămână dacă alegi acest remediu. După ce ai ras câteva rădăcini de hrean pentru a obţine cantitatea dorită, umezește puţin părul și frecţionează cu hrean pielea capului pentru două-trei minute. Apoi, acoperă părul cu o pungă de plastic și stai într-o cameră încălzită. După un sfert de oră, spală părul cu șampon din plante sau cu săpun lichid vegetal.

Autor: Click pentru femei
Sursa: www.clickpentrufemei.ro  Sambata, 31 Martie 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu