ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

sâmbătă, 31 martie 2012

Cele mai eficiente antibiotice naturale

Cele mai eficiente antibiotice naturale
Cele mai eficiente antibiotice naturale
Plantele medicinale pot constitui un tratament eficace atât pentru a ne întări sistemul imunitar, cât și pentru a trata răcelile.
Un guturai începe de obicei cu o simplă răgușeală sau un nas înfundat. Atunci e momentul să apelăm la farmacia naturii ca să stimulăm capacitatea de apărare a organismului pentru ca sistemul imunitar să combată cu succes virușii. Natura oferă o mulţime de plante capabile să amelioreze  cu blândeţe simptomele tipice ale răcelii. Acestea au efect chiar și în cazul gripei. „Trebuie să știm că există atât plante, cât și produse naturale care au o mare putere antibiotică. Diferenţa dintre antibioticele de sinteză și cele naturale este că cele din urmă nu dau reacţii adverse și pot fi administrate nu doar în tratarea infecţiilor, dar și în prevenirea lor", spune Carmen Nonn, medic naturopat. 
Antibioticele naturale reprezintă remediul prin care se evită dezvoltarea rezistenţei organismului la bacterii, fără niciun fel de reacţii adverse. Fitocomplexul care se regăsește în plantele medicinale permite administrarea unui fitopreparat în locul a două sau trei produse alopate pentru a obţine aceleași efecte pe cale naturală. 
Lapte cu ceapă
Un remediu străvechi și recunoscut împotriva durerilor de gât și a tusei este laptele cu ceapă.
Laptele are proprietăţi calmante și conţine numeroase bacterii benefice ce întăresc sistemul imunitar la nivelul intestinelor, iar ceapa are acţiune antibacteriană și antivirală. În plus, amestecul aduce un aport important de vitamina C.
Usturoi proaspăt
Antibiotic puternic, usturoiul ajută la tratarea infecţiilor mai ales la nivelul tubului digestiv și este un decongestionant eficient, util în tratarea simptomelor de răceală și tuse. De aceea, nu vă sfiiţi să mâncaţi în timpul gripei cât mai mult usturoi proaspăt, zdrobind de exemplu un căţel mare de usturoi
într-un bol cu supă de pui fierbinte.
Tinctură de propolis
Tinctura de propolis este utilizată din cele mai vechi timpuri ca imunostimulant și antiviral în medicina populară. Proprietăţile antiinflamatorii și cele de anestezic local funcţionează eficient în cazul durerilor în gât și a tusei. De asemenea, efectul imunomodulator și de reducere a stresului este benefic pentru adaptarea organismului la schimbările climatice. 
Infuzie de cuișoare
Antibacteriene și antiinflamatoare naturale, cuișoarele ușurează în mod eficient durerile de dinţi și de gât. Uleiul esenţial din cuișoare conţine un compus numit eugenol, care este util în combaterea infecţiilor și a inflamaţiilor. Mestecaţi câte un cuișor de 4-6 ori pe zi sau preparaţi o infuzie în care să puneţi cinci cuișoare, o jumătate de linguriţă de scorţișoară și o linguriţă de flori de soc, din care beţi 2-3 căni pe zi.
Extract de Echinaceea
Echinaceea este folosită încă din vremuri îndepărtate pentru întărirea sistemului imunitar și tratarea infecţiilor. Prin stimularea activităţii celulelor albe, echinaceea distruge microbii și activează producţia enzimelor responsabile de regenerarea organismului. Unele studii au demonstrat că această plantă este un bun adjuvant în tratarea oboselii cronice, dar și a altor afecţiuni severe, precum SIDA sau cancerul. 
Ceai de lichen de piatră
Lichenul de piatră poartă și denumirea de mușchi de Islanda și este cunoscut pentru rezistenţa extraordinară la condiţiile climatice foarte aspre în care crește. Studiile în vitro au demonstrat că acidul usnic pe care îl conţine are un efect antiinflamator comparabil cu cel al ibuprofenului, iar datorită polizaharidelor din compoziţia sa are în plus și un efect imunostimulator. Lichenul de piatră este un bun emolient al căilor respiratorii și se administrează ca ceai de 2-3 ori pe zi.

Autor: Romania Libera
Sursa: www.romanialibera.ro  Sambata, 31 Martie 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu