ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

luni, 26 martie 2012

Ceaiul crește fertilitatea femeilor. Vezi ce efecte au cafeaua și cola

 Ceaiul crește fertilitatea femeilor. Vezi ce efecte au cafeaua și cola
Ceaiul crește fertilitatea femeilor. Vezi ce efecte au cafeaua și cola
Două cești de ceai pe zi cresc cu 27% șansele unei femei de a rămâne însărcinată, potrivit unui studiu american.
O echipă de cercetători de la Universitatea din Boston a urmărit modul în care mai băuturile cu cofeină (ceai, cafea și băuturi de tip cola) influenţează fertilitatea femeilor. Pentru aceasta, au monitorizat 3.600 de femei cu o vârstă medie de 28 de ani care încercau să aducă pe lume copii.
Astfel, potrivit studiului lor, ceaiul are efect benefic, crescând cu 27% șansele femeilor de a aduce pe lume copii. Condiţia ar fi ca ele să consume în mod regulat ceai, câte două sau trei cești pe zi. „Nu știm dacă aceste femei au servit ceaiul cu lapte sau cu lămâie, dar fertilitatea lor a fost mai mare decât cea a femeilor care nu aveau obiceiul să bea ceai. El conţine o cantitate mare de antioxidanţi, care sunt benefici atât pentru femei, cât și pentru bărbaţi", a declarat profesorul Elizabeth Hatch, coordonatorul studiului.
Cafeaua nu afectează șansele de concepere
Cercetătorii nu au observat nicio îmbunătăţire a șanselor de concepere în cazul femeilor care aveau obiceiul să bea cafea. Această constatare este surprinzătoare în condiţiile în care un studiu publicat anul trecut susţinea că excesul de cafea (mai mult de patru cești pe zi) scade semnificativ șansele unei femei de a rămâne însărcinată.
Băuturile de tip cola, nocive
Cea de-a treia categorie de băuturi care au cofeină în compoziţie, cele de tip cola, reduce cu 20% șansele de concepere dacă femeia le consumă de cel puţin două ori pe zi, după cum reiese din studiul american. Efectul este același indiferent dacă băutura respectivă este dietetică sau nu.


Autor: Adevarul
Sursa: www.adevarul.ro  Luni, 26 Martie 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu