| Ce indicaţii au suplimentele alimentare |
În anumite situaţii, carenţele nutriţionale pot fi acoperite cu ajutorul suplimentelor alimentare. Se recomandă însă ca administrarea de vitamine și de minerale să nu se facă după ureche, deoarece pot pune sănătatea în pericol. Prin urmare, cere sfatul medicului, ba, mai mult, cumpără astfel de produse numai din farmacii. Vitamina A. Întârește sistemul imunitar, menţine sănătatea ochilor și grăbește vindecarea rănilor. În plus, este o vitamină cu puternic efect antioxidant. Vitamina B1(tiamina). Îmbunătăţește circulaţia sanguină și este este esenţială pentru funcţionarea optimă a creierului și pentru digestie. Vitamina B2 (riboflavină). Previne apariţia artritei reumatoide, arteriosclerozei și oferă protecţie împotriva cancerului de colon. În plus, sprijină metabolismul carbohidraţilor. Vitamina B3 (niacina). Este necesară pentru îmbunătăţirea circulaţiei și funcţionarea normală a sistemului nervos. Vitamina B6. Este indispensabilă în procesul de sinteză a ADN-ului și ARN-ului. În plus, facilitează absorbţia proteinelor și grăsimilor. Vitamina B7 (biotina). Întreţine sănătatea pielii și a firului de păr. Intervine în dezvoltarea celulelor și în metabolismul substanţelor nutritive. Vitamina B8 (colina). Îmbunătăţește capacităţile intelectuale, prin facilitarea transmiterii impulsurilor nervoase între neuroni. În plus, întreţine starea de sănătate a ficatului. Vitamina B9 (acidul folic). Reduce nivelul homocisteinei, substanţă implicată în apariţia bolilor cardiovasculare. În plus, se recomandă femeilor gravine pentru a preveni malformaţiile congenitale la nou-născut. Vitamina B12. Facilitează digestia și absorbţia fierului, mineral esenţial în prevenirea anemiei. Inositolul. Ajută la creșterea firului de păr și, în plus, previne ateroscleroza și scade nivelul colesterolului „rău” (LDL). Vitamina C. Stimulează imunitatea și are efect de puternic antioxidant. Vitamina D. Rolul ei principal este de a transporta calciul la nivelul oaselor. Vitamina E. Previne îmbătrânirea prematură a pielii și protejează organismul de bolile cardiovasculare și de apariţia cataractei. Vitamina K. Oferă protecţie împotriva osteoporozei prin fortificarea oaselor. Calciu. Întărește oasele și are rol în contracţia mușchilor și în transmiterea impulsurilor nervoase. În plus, previne formarea cheagurilor de sânge și hipertensiunea. Zinc. Indispensabil în caz de gripă și de răceală și adjuvant în tratarea afecţiunilor pielii. Ajută firul de păr să se menţină sănătos și este de folos pentru buna funcţionare a tiroidei. Seleniu. De obicei, se administrează în combinaţie cu vitamina E, prevenind bolile de inimă și cancerul. Seleniul se recomandă persoanelor care au herpes, deoarece combate usturimea și grăbește vindecarea. Iod. Indispensabil pentru buna funcţionare a glandei tiroide. Potasiu. De ajutor în caz de hipertensiune arterială. Crom. Potolește pofta de dulce prin stabilizarea nivelului glicemiei. În plus, facilitează descompunerea proteinelor, grăsimilor și carbohidraţilor. Mangan. Previne aritmiile și durerile de spate. Bor. Esenţial pentru sănătatea unghiilor, dinţilor și oaselor. Fier. Este un oligoelement care facilitează producerea de hemoglobină (proteina din celulele roșii ale sângelui) și previne astfel anemia. Siliciu. Oligoelement esenţial în menţinerea elasticităţii vaselor de sânge. Este benefic pentru sănătatea unghiilor, oaselor și firului de păr. |
| Autor: Adevarul Sursa: www.adevarul.ro Marti, 21 Februarie 2012 |
marți, 21 februarie 2012
Ce indicaţii au suplimentele alimentare
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu